Primarul Iașului – Declaratii despre proiectul de buget pentru anul 2019

El a făcut apel la toţi parlamentarii de Iaşi şi la toţi parlamentarii din Moldova să nu voteze acest buget dacă el nu va acoperi necesarul de sume de bani pentru construcţia Autostrăzii Unirii, pentru continuarea proiectelor de infrastructură în jurul oraşelor, centuri şi alte proiecte esenţiale în domeniul Educaţiei şi a Sănătăţii.

Edilul ieşean a subliniat că “proiectul de buget trebuie să impună dirijarea fondurilor necesare guvernului României pentru “proiecte esenţiale de ţară şi să stopeze o risipă elementară de dirijare a fondurilor doar din punct de vedere electoral, care nu vor avea cu siguranţă nicio finalitate”.

Mihai Chirica nu a precizat cât va pierde Iaşiul prin actualul proiect de buget, însă, totodată, a dată asigurări că nu va creşte taxele şi impozitele. “Nu voi încerca creşterea de taxe şi impozite, pentru că nu e nevoie să descărcăm prostia actului guvernamental pe umerii ieşenilor. Am greşit o dată în 2016. E suficient. Se pare că greşeala asta ne costă foarte mult, dar va trebui să luăm măsurile necesare pentru ca să ne redresăm, să continuăm programul de implementare a fondurilor europene şi să aşteptăm vremuri mai bune. Toate direcţiile de dezvoltare vor fi afectate pentru că vom fi obligaţi să răspundem la toate provocările sfârşitului de an şi începutului de an care s-a terminat catastrofal şi a început cu un dezastru. S-au dat tot felul de ordonanţe de creşteri salariale negândite şi nefundamentate pe evoluţia economică reală a României. S-a lăudat cu creştere economică mai mare decât a Germaniei şi a Franţei, ceea ce este mai mult decât o prostie crasă şi multe alte lucruri care nu reflectă realitatea, dar reflectă subdezvoltarea în care suntem aruncaţi şi în acest an. Semnalul de alarmă pe care l-am atras din 2017 se pare că este în continuare actual. Speranţa mea este ca populaţia să înţeleagă cu adevărat în ce am fost aruncaţi”, a declarat primarul Mihai Chirica. 

 sursa: www.administratie.ro