Spitalul Regional Brașov

„Am semnat astăzi nu numai acordul de asistență cu BERD, ci și contractul cu consultantul care va realiza studiul de prefezabilitate și care este de asemenea partener al BERD. Sunt experți care au mai făcut acest lucru, au experiență în proiecte similare și sunt convins că la capătul celor trei luni de zile vor veni cu date foarte solide. Aceste date vor sta la baza etapelor următoare, care vor fi finanțate în cadrul contractului de asistență cu BERD, în valoare de 2,5 milioane de euro nerambursabili, la care cofinanțarea noastră este de 250.000 de euro, adică 10% din valoare. Studiul de prefezabilitate va stabili principalele linii care vor sta la baza acestui proiect, cu toate detaliile, după care va urma etapa de elaborare a studiului de fezabilitate și a celorlalte documentații, inclusiv prezentarea soluției de finanțare și diligențele pentru găsirea partenerului privat. Echipa BERD va discuta mâine cu doamna ministru al Sănătății, Sorina Pintea, la București, pentru a detalia ceea ce am făcut astăzi la Brașov“, a declarat primarul George Scripcaru, care le-a mulțumit tuturor partenerilor implicați în proiect pentru sprijinul acordat.
„Sunt impresionată de voința politică din județul dumneavoastră, de consensul la care ați ajuns, indiferent de culoarea politică, și de curajul pe care îl aveți să sprijiniți un astfel de proiect. Este un proiect pilot, parteneriatul public-privat este o provocare deloc ușoară și îmi doresc să fie un proiect de succes, să vă mențineți la fel de uniți până la final și să fiți un exemplu pentru celelalte spitale care se vor construi în parteneriat public-privat“, a declarat Cristina Gafton, reprezentantul Ministerului Sănătății, dând asigurări că ministerul Sănătății „va fi alături de acest proiect în fiecare pas“.
Potrivit contractului de parteneriat, consultantul va realiza studiul de prefezabilitate într-un interval de trei luni, apoi vor urma etapa studiului de fezabilitate și întocmirea tuturor documentațiilor necesare licitației pentru selectarea partenerului privat care se va ocupa de construcția propriu-zisă și de administrarea complexului spitalicesc, în timp ce funcționarea părții medicale va reveni în sarcina autorităților de stat.
„Studiul a început de fapt încă de astăzi dimineață, când am semnat contractul pentru studiul de prefezabilitate. Am început ședințele pe care le vom continua și mâine, pentru a începe să strângem o serie de date inițiale. Chestiunea cheie este de a explica diferitelor părți interesate obiectivele și planul de lucru și de ce date, informații și interacțiuni avem nevoie. Dorim să stabilim mărimea exactă a spitalului, care sunt serviciile de care este nevoie raportat la regiune, la specificul patologiei din zonă, la tipurile de afecțiuni sau de viruși. Avem în vedere de asemenea o serie de potențiale schimbări structurale care ar putea să îmbunătățească modul în care sunt prestate serviciile de sănătate, pornind de la numărul de paturi necesare, categoriile de servicii, nevoi, astfel încât acest spital să livreze cele mai bune servicii de sănătate, adaptate la nevoile din zonă“, a spus Nasser Massoud, director general al firmei britanice Concept Realisation, care va realiza studiul de prefezabilitate pentru spital.
La întâlnire au participat: Cristina Gafton, reprezentantul Ministerului Sănătății, Venera Vlad, director asociat al Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare, Susan Goeransson, Director Infrastructură Municipală și de Mediu în cadrul BERD, George Scripcaru, primarul municipiului Brașov, Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, Siegfried Mureșan, europarlamentar, vicepreședinte al Comisiei de buget a Parlamentului European, Roxana Mânzatu, deputat de Brașov, Florin Orțan, senator, Dan Grigorescu, reprezentant al Asociației Noul Spital Brașov, Adrian Oprică, consilier local, Mihail Veștea, consilier județean, Dragoș David, directorul Agenției Metriopolitane Brașov, Nasser Massoud, director general al firmei britanice Concept Realisation (care va realiza studiul de prefezabilitate).
Detalii despre proiectul spitalului, aici: