Conferința de lansare a proiectului „Îmbunătățirea accesului și a calității serviciilor pentru cetățeni – o administrație publică transparentă și responsabilă”

Proiectul, finanțat prin Granturile Norvegiene 2014-2021 și implementat de Asociația Comunelor din România, Asociația Municipiilor din România și Asociația Autorităților Locale și Regionale din Norvegia (KS) se derulează în perioada 2019 – 2022 și vizează creșterea gradului de conștientizare a reprezentanților autorităților publice locale cu privire la aspecte ce țin de integritate, transparență decizională, incompatibilități și conflict de interese, prin organizarea de cursuri de formare pentru 3300 reprezentanți ai autorităților locale: 800 din partea municipalităților, 2000 din partea comunelor și 500 de noi aleși locali (primari, viceprimari și consilieri locali), organizarea de vizite de studiu în Norvegia, înființarea unui centru de informare e-TIC, dezvoltarea de manuale, proceduri și ghiduri de bune practici.

Dezbaterile Conferinței au fost deschise din partea Asociației Municipiilor din România, de dl. Nicolae BARBU, președintele Sucursalei Regionale Sud Muntenia a Asociației Municipiilor din România, primarul municipiului Giurgiu și dl. Adrian MOCIONIU, membru al Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România, primarul municipiului Slobozia.

„Suntem primari în sală, primari mai vechi, primari mai noi, și cu toții ne-am confruntat în acești ani cu probleme privind incompatibilitatea, transparența decizională și cu mari probleme privind conflictul de interese, și acest lucru a fost și din cauza unei legislații cu multe lacune. Mă bucur că prin acest proiect se va realiza Ghidul alesului local, pentru că, poate noi am învățat să ne adaptăm la această legislație instabilă, dar vor fi aleși locali noi, primari, consilieri locali, consilieri județeni care vor veni din domenii diferite și atunci le va fi foarte greu să studieze toată legea și să o ducă la bună îndeplinire. Noi trebuie să milităm pentru o legislație stabilă. O legislație stabilă va atrage după sine o siguranță a fiecăruia dintre noi. ” a menționat dl. Nicolae BARBU, primarul municipiului Giurgiu.

„Orice proiect care are în vedere implementarea de proceduri și perfecționarea resurselor noastre umane este benefică. Este foarte important să avem exemple de bună practică. Având o activitate foarte vastă, nouă ca primari ne este foarte greu ca pentru orice problemă să avem o legătură directă cu cetățeanul, așa că o facem prin intermediul funcționarilor publici și mă bucur că aceștia vor participa la aceste cursuri de formare. La municipiul Slobozia am implementat un proiect similar, finanțat din fonduri europene prin care am implementat proceduri în ceea ce privește prevenirea corupției în instituție. Creșterea gradului de transparență la nivelul primăriei determina și eficientizarea activității instituției, lucrurile sunt mult mai ușoare. ” a menționat dl. Adrian MOCIONIU, primarul municipiului Slobozia.

Conferința a continuat cu prezentarea activităților proiectului și cu prezentarea de exemple de bune practică din Norvegia.

La eveniment au participat și dna. Mariana Gâju, prim-vicepreședintele Asociației Comunelor din România; dl. Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România; dna. Gunnbjørg Nåvik, consilier superior al Asociației Autorităților Locale și Regionale din Norvegia (KS); dna. Mihaela PETER, directorul Fondului Român de Dezvoltare Socială (FRDS), Operator Program; dna. Lise Spikkeland, consilier superior al Asociației Autorităților Locale și Regionale din Norvegia (KS); dna. Tora Aasland,   președintele Comitetului de etică al KS; dna. Ingrid Elisabeth Kåss, director dezvoltare și cooperare al orașului Porsgrunn, Norvegia, reprezentanți ai Agenției Naționale de Integritate, Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.