Clujul prezentat ca model de bună practică în domeniul inovării și IT în cadrul CoR

 
”Le mulțumesc colegilor din Comisie pentru încredere! Am subliniat în acest cadru că în ultimii ani, actorii din oraș – reprezentanții mediului universitar, privat, sectorul ONG și administrația publică alături de cetățeni – au început să lucreze împreună pentru a asigura un mediu propice pentru dezvoltarea bazată pe știință, pe tot ceea ce domeniul educațional al Clujului poate oferi, pe tehnologie, participare și inovare – într-un cuvânt – pe avantajele competitive ale orașului.
Obiectivul este dezvoltarea ecosistemului local de inovare la care toți sunt încurajați să contribuie.
Modelul de la Cluj – pe care îl denumim „city as a platform – orașul ca platformă”- unde fiecare poate contribui la dezvoltarea sustenabilă a orașului poate fi replicat și în alte orașe din țară și din Uniunea Europeană.”, a declarat primarul Emil Boc.
 
Inițative precum „City Science Initiative” sau „Global Startup City Partnership” vor ajuta Clujul să se conecteze cu alte orașe europene și astfel să experimenteze noi perspective de abordare a provocărilor viitorului.
 
În cadrul intervenției pe care a avut-o, Emil Boc a punctat câteva elemente cheie pe care orașele europene trebuie să le urmărească pentru a atinge obiectivele Horizon 2020 – ecosistemele locale bine dezvoltate sunt fundamentale pentru a obține rezultate concrete.
 
Mai multe detalii despre City Science Initiative și Global Startup City Partnership: