Sesiune de formare desfășurată la Satu Mare prin Proiectul E-TIC

În perioada 9-12 iunie 2021 se desfășoară în municipiul Satu Mare cea de-a opta sesiune de formare din cele 41 de sesiuni județene aflate în responsabilitatea AMR, dedicate atât aleșilor locali, cât și funcționarilor publici și consilierilor de etică din municipiile Satu Mare, Turda și Câmpia Turzii din Regiunea Nord-Vest. Sesiunile de formare menționate vizează o mai bună cunoaștere și aplicare a legislației specifice administrației publice pe subiecte de etică, transparență, situații de incompatibilități și conflicte de interese.
Doamna Andra Genoveva SIBIȘAN, Secretar General al Municipiului Adjud în calitate de formator în cadrul proiectului E-TIC a prezentat noțiuni legate de buna guvernare și a susținut temele cuprinse pe agenda program a proiectului. Domnul Adrian MORARU, expert pe etică și transparență, membru al echipei de proiect AMR a prezentat noțiuni specifice despre morală și integritate, dar și aspecte legate de dileme etice. Cursanții au identificat soluții practice la situații cu care s-au confruntat pe parcursul activității desfășurate în municipiile din care provin. În program s-au dezbătut situații de conflicte de interese și incompatibilități, prevederi ale Codului Administrativ. De asemenea, au fost prezentate aspecte legate de misiunea instituției publice, setul de valori, principii individuale și organizaționale. Exercițiile practice desfășurate au evidențiat rolul și atribuțiile consilierului de etică și au încercat să identifice modalități prin care administrația publică ar putea să atingă un nivel înalt în ceea ce privește buna guvernare.