Municipiul Pitești începe reciclarea deșeurilor din sticlă

În data de 01.09.2021, s-au golit containerele clopot destinate colectării deșeurilor reciclabile din sticlă, din cartierele Banat, Expo-Parc și Eremia Grigorescu, iar rezultatul este îmbucurător. Datorită implicării cetățenilor au fost colectate 2.320 kg.
Containerele au fost golite de 3 ori de la instalare, frecvența de colectare fiind stabilită în funcție de gradul de încărcare al acestora.
Deșeurile reciclabile din sticlă trebuie să fie separate de alte materiale în adaos, cum ar fi capace de plastic, metal, iar avantajul este că sticla poate fi reciclată la nesfârșit fără să își piardă din proprietăți.