Municipiul București – gazda unei sesiuni de formare a Proiectului E-TIC

 

AMR organizează în perioada 5 – 8 octombrie 2022, în municipiul București, cea de-a treizecișiopta sesiune de formare, dedicată municipiului gazdă și tuturor sectoarelor municipiului București în cadrul proiectului „Îmbunătățirea accesului și a calității serviciilor pentru cetățeni – o administrație publică transparentă și responsabilă”, finanțat prin Granturile Norvegiene.
Sesiunea de formare a adus împreună 25 de funcționari publici de conducere și de execuție din Primăria Municipiului București și sectoarele municipiului București pentru a fi instruiți în cele 4 domenii specifice ale proiectului: etică, transparență, conflicte de interese și incompatibilități.
Miercuri 5 octombrie 2022 doamna Mihaela DAMIAN, în calitate de coordonator al proiectului a deschis sesiunea de formare prin prezentarea partenerilor și a Proiectului E-TIC, a modului de desfășurare al activităților și al sesiunilor județene și proiecte desfășurate de AMR în beneficiul municipiilor. Reprezentantul AMR a prezentat temele abordate și rezultatele obținute până în prezent și informații cu privire la schimbul de experiență cu administrația publică din Norvegia.
Domnul Dobre Nelu, consilier de etică, responsabil Implementare Strategie pentru Integritate 2022-2025 în cadrul Primăriei Municipiului Călărași, formatorul sesiunii a prezentat concepte teoretice, metode și instrumente de lucru, exerciții practice, jocuri de rol relevante pentru subiectele tratate prin proiect. Pe parcursul sesiunii s-a vorbit despre codul de conduită și comportamentul etic, s-au dezbătut subiecte legate de integritate, de transparența instituțională și organizațională, s-au prezentat exemple de conflict de interes și incompatibilități din administrația publică locală.
Informațiile vizate de sesiune au fost gândite să ofere cursanților oportunitatea de a transforma cunoștințele acumulate în noi abilități și competențe astfel încât cetățenii să fie beneficiari ai unor servicii eficiente și să crească nivelul de transparență al instituției în relația cu membrii comunității.
Reprezentanții municipiului București și ai sectoarelor municipiului București au contribuit în mod activ la toate discuțiile/exercițiile și au prezentat exemple/practici din propria lor experiență profesională în administrația publică.
Urmare participării la prima vizită de studiu din Norvegia în perioada 13-17 martie 2022, domnul Dobre a adus în discuție informații și experiențe prezentate de Primăria Hamar și Asociația Autorităților Locale și Regionale din Norvegia, partenerul proiectului. Au fost prezentate informații despre sursele de venituri ale bugetului local, verificarea cheltuirii banilor publici și transparentizarea cheltuirii acestora, precum și modalități de control intern privind auditarea.
Au fost prezentate: Broşura „FII ETIC! ACȚIONEAZĂ ETIC!”, Manualul alesului local și Ghidul E-TIC, documente elaborate de către experții proiectului şi s-au făcut recomandări pentru utilizarea studiilor şi procedurilor postate pe Centrul de Informare E-TIC, realizat și implementat în sprijinul autorităților publice locale (http://centru.e-tic.ro).
În partea finală a sesiunii de formare cursanții vor elabora un plan de acțiune la nivel local, care va cuprinde măsuri ce se pot aplica în vederea diseminării/promovării informațiilor asimilate și a îmbunătățirii situației existente la nivelul sectoarelor și al Primăriei Municipiului București.