• AMR - Asociaţia Municipiilor din România

    AMR - Asociaţia Municipiilor din România

    Asociaţia Municipiilor din România (AMR) este o organizaţie neguvernamentală, apolitică, înfiinţată pentru sprijinirea şi reprezentarea intereselor autorităţilor locale, la nivel naţional şi internaţional. Cuprinde toate cele 103 municipii şi sectoarele Municipiului Bucureşti.
  • AMR - Asociaţia Municipiilor din România

    AMR - Asociaţia Municipiilor din România

    AMR este un partener instituţional implicat activ în relaţia cu autorităţile centrale, pentru elaborarea legislaţiei specifice autorităţilor locale, dar şi al confederaţilor sindicale naţionale reprezentative la nivelul funcţionarilor publici.
  • AMR - Asociaţia Municipiilor din România

    AMR - Asociaţia Municipiilor din România

    AMR Bruxelles este un birou de reprezentare pe lângă instituţiile Uniunii Europene. Rolul său este de a înlesni dialogul dintre municipiile membre şi instituţiile UE şi de a reprezenta interesul AMR în elaborarea şi implementarea politicilor Uniunii. AMR Bruxelles oferă, totodată, asistenţă membrilor Asociaţiei din delegaţia României la CoR al UE.

Comunicate de presa


Comunicat de presa privind prevederile proiectului de Lege a bugetului de stat pentru anul 2018

Având în vedere prevederile proiectului de Lege a bugetului de stat pentru anul 2018, AMR constată următoarele:

  • Prin reducerea cotei impozitului pe venit de la 16% la 10% (OUG 79/2017) municipiile din România înregistrează pierderi de venituri substanțiale.
  • Reducerea veniturilor pe care le vor avea la dispoziție municipiile în anul 2018 se datorează în mare parte și procedurii de folosire a 50% din excedentul acestora pentru compensarea pierderilor cauzate de reducerea cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%;
  • Deși în negocierile Executiv-AMR au fost date asigurari că bugetele locale nu vor scădea, simulările făcute la nivelul municipiilor arată că, din păcate, Guvernul ia aproximativ 50% din cota ce revenea din colectarea impozitului pe venit, pentru autoritățile locale.

Concluzia este că bugetele primăriilor vor scădea. Mai mult banii nu se vor regăsi la cetățeni deci nu putem vorbi de o relaxare fiscală.

Luând în considerație aceste observații AMR cere:

 Modificarea cotelor din impozitul pe venit alocate autorităților publice locale în procent de 100% așa cum este prevăzut în proiectul codului finanțelor publice locale, elaborat de MFP, cât și în Programul de Guvernare:

  •  din procentul de 100%, să fie alocat 67% direct primăriilor.

Dorim să subliniem încă o dată că în contextul creșterii economice a României, dezvoltarea țării nu poate fi privită decât ca sumă a dezvoltării fiecăruia dintre UAT-uri.

Reducerea capacității de dezvoltare a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor prin diminuarea veniturilor nu poate avea decât un impact negativ asupra dezvoltării fiecărui UAT și în ansamblu pe termen mediu a întregii țări.

În aceste condiții, facem un apel la deputații și senatorii României ca în dezbaterea legii bugetului să aibă în vedere aceste aspecte pe care AMR le semnalează și să sprijine introducerea propunerilor noastre în prevederile finale ale legii bugetului de stat pentru anul 2018.

 În numele Asociației Municipiilor din România,

Ilie Bolojan,

Președinte Executiv

Primarul Municipiului Oradea