• AMR - Asociaţia Municipiilor din România

    AMR - Asociaţia Municipiilor din România

    Asociaţia Municipiilor din România (AMR) este o organizaţie neguvernamentală, apolitică, înfiinţată pentru sprijinirea şi reprezentarea intereselor autorităţilor locale, la nivel naţional şi internaţional. Cuprinde toate cele 103 municipii şi sectoarele Municipiului Bucureşti.
  • AMR - Asociaţia Municipiilor din România

    AMR - Asociaţia Municipiilor din România

    AMR este un partener instituţional implicat activ în relaţia cu autorităţile centrale, pentru elaborarea legislaţiei specifice autorităţilor locale, dar şi al confederaţilor sindicale naţionale reprezentative la nivelul funcţionarilor publici.
  • AMR - Asociaţia Municipiilor din România

    AMR - Asociaţia Municipiilor din România

    AMR Bruxelles este un birou de reprezentare pe lângă instituţiile Uniunii Europene. Rolul său este de a înlesni dialogul dintre municipiile membre şi instituţiile UE şi de a reprezenta interesul AMR în elaborarea şi implementarea politicilor Uniunii. AMR Bruxelles oferă, totodată, asistenţă membrilor Asociaţiei din delegaţia României la CoR al UE.

Noutati


Primăria Sibiu susține performanțele elevilor sibieni

După ce la începutul acestei săptămâni Primăria Sibiu a premiat 400 de elevi care au obținut premii la olimpiadele școlare, instituția continuă să încurajeze performanța elevilor sibieni.

Primarul Astrid Fodor va include pe ordinea de zi suplimentară a ședinței Consiliului Local din această lună un proiect de hotărâre prin care solicită aprobarea pentru alocarea unei sume de 46.000 de lei pentru participarea unei echipe de elevi sibieni la faza internațională a competiției “Zero Robotics High School Tournament”, organizată de Massachusetts Institute of Technology (MIT) din Statele Unite și NASA. Aceasta este o competiție internațională de programare pentru roboți de tipul celor din interiorul Stației Spațiale Internaționale, fiind deschisă elevilor de liceu din SUA, Rusia, Australia și statele reprezentate în Agenția Spațială Europeană. Finaliștii sunt selectați pentru a concura într-un campionat live sub coordonarea unui astronaut aflat la bordul Stației Spațiale Internaționale.

Nouă elevi de la Colegiul Gheorghe Lazăr, profilul matematică informatică și intensiv informatică , au participat la competiția menționată și au reușit să se califice la fazele pe echipe. În parteneriat cu echipele din Carolina de Sud (SUA) și Paris (Franța) au reușit să se obțină locul 2 din 28 de echipe internaționale care s-au înscris, câștigând astfel dreptul să participe în finala competiției care va avea loc în luna ianuarie în Statele Unite ale Americii, la Massachusetts Institute of Technology (MIT), în Cambridge, statul Massachusettes. Pentru participarea lor și a profesorului îndrumător este necesară o sumă de 22.000 de Euro și au solicitat public sprijin din partea celor care au posibilități materiale și vor să îi susțină.

“Am primit din partea acestor elevi o adresă prin care ne solicită sprijinul pentru a putea ajunge la finala competiției. Respect eforturile lor și munca profesorilor care i-au pregătit și de aceea vom premia înalta performanță, alocând  echivalentul a 10.000 de Euro din bugetul local, un ajutor concret care face posibilă deplasarea elevilor și partiparea acestora la finala din Statele Unite. Suntem mândri că Sibiul are astfel de elevi.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)