• AMR - Asociaţia Municipiilor din România

    AMR - Asociaţia Municipiilor din România

    Asociaţia Municipiilor din România (AMR) este o organizaţie neguvernamentală, apolitică, înfiinţată pentru sprijinirea şi reprezentarea intereselor autorităţilor locale, la nivel naţional şi internaţional. Cuprinde toate cele 103 municipii şi sectoarele Municipiului Bucureşti.
  • AMR - Asociaţia Municipiilor din România

    AMR - Asociaţia Municipiilor din România

    AMR este un partener instituţional implicat activ în relaţia cu autorităţile centrale, pentru elaborarea legislaţiei specifice autorităţilor locale, dar şi al confederaţilor sindicale naţionale reprezentative la nivelul funcţionarilor publici.
  • AMR - Asociaţia Municipiilor din România

    AMR - Asociaţia Municipiilor din România

    AMR Bruxelles este un birou de reprezentare pe lângă instituţiile Uniunii Europene. Rolul său este de a înlesni dialogul dintre municipiile membre şi instituţiile UE şi de a reprezenta interesul AMR în elaborarea şi implementarea politicilor Uniunii. AMR Bruxelles oferă, totodată, asistenţă membrilor Asociaţiei din delegaţia României la CoR al UE.

Noutati


Filosofia japoneză Kaizen pusa in aplicare cu succes la Buzau

Primarul de municipiu reședință de județ ales cu cel mai procent din țară, la alegerile locale din 27 septembrie, Constantin, a declarat marți pentru ȘTIRIPESURSE.RO că la succesul său a contribuit faptul că este persoana din județ cu cei mai mulți fani pe Facebook, dar și faptul că a implementat filosofia japoneză Kaizen în administrarea treburilor publice.

Edilul municipiului Buzău, Constantin Toma (PSD) a fost reales în al doilea mandat cu 78,06% din voturi. Este cel mai mare procent obținut în reședințele de județ. Emil Boc, de exemplu, extrem de popular în Cluj, a fost reales cu 74,76% din voturi. Constantin Toma i-a întrecut chiar și pe primarii UDMR din Miercurea Ciuc (Harghita) și Sfântu Gheorghe (Covasna) la procentul obținut în alegeri.

„Nu e niciun secret. Multa muncă, rezultate si o foarte buna comunicare. Comunicarea a ajutat foarte mult. Daca va uitati pe pagina mea de Facebook sunt si un primar vlogger cu zeci de mii de vizualizari, pagina mea este cea mai urmarita din judet. Am fost votat si de liberali si de USR-isti. Am avut un program foarte strict, 12-14 ore de munca pe zi, am avut anul trecut doar 5 zile de concediu si anul asta 6 zile, aseara m-am intors din Antalya. Mi-am facut o aplicatie, Buzau City Report, raspund doar eu personal. Inclusiv pe pagina de Facebook raspund doar eu personal. La ultima postare am peste 80.000 de vizualizari, 5.000 si ceva de like-uri, zeci de comentarii.”, a declarat Constantin Toma.

„Nici eu nu ma asteptam la acest scor, ma asteptam undeva aproape de 60%. A fost un soc, in conditiile in care la europarlamentare am fost acuzat de unii colegi ca 'Nu ai fost in stare si te-a batut USR'. Anul trecut, in municipiul Buzau, la europarlamentare PSD a avut 23% si USR 24%, deci a castigat USR. Marcel Ciolacu m-a sprijinit in permanenta, mai ales in interiorul partidului, pentru ca am facut foarte multe schimbari si am deranjat pe cei din partid la Buzau. Pe masura ce rezultatele au aparut s-a linistit si lumea in partid”, a adăugat el.

Constantin Toma a precizat ca l-a ajutat si implementarea unui sistem de management japonez.

„Am lucrat cu mai putin de 60% din oameni si cu 80% din posturile de conducere vacante pentru ca am organigrama suspendata de 4 ani, sunt in proces, avem cea mai mare forta de politie din Romania angajata ilegal si politistii locali care sunt in plus ne-au costat 16 milioane de euro, ne judecam in continuare, asta a dus la blocarea organigramei pentru ca ne-au suspendat-o in instanta. Am implementat un sistem de management care se numeste Kaizen, japonez, in administratia publica. Marea majoritate a firmelor din lume aplica asa ceva, asa am reusit sa economisim si timp si bani”, a mai spus primarul.

 Sursa: https://www.stiripesurse.ro/