La eveniment au participat:
- Președinte AMR-Robert Sorin Negoiță, Primarul Sectorului 3 al Municipiului București
- Prim-vicepreşedinte AMR, Primarul Municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu
- Primarul Municipiului Băilești, Costel Pistrițu
- Primarul Municipiului Calafat, Lucian Ciobanu
- Primarul Municipiului Tîrgu Jiu, Florin Cîrciumaru
- Primarul Municipiului Motru, Gigel Jianu
- Primarul Municipiului Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu
- Primarul Municipiului Orșova, Marius Simion Stoica
- Primarul Municipiului Slatina, Emil Moț
- Primarul Municipiului Caracal, Liviu Radu
- Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău
- Primarul Municipiului Drăgășani, Cristian Nedelcu
- Director General AMR – Constantin Mitache
Pe agenda reuniunii s-au aflat probleme cu care se confruntă municipiile în acest moment, schimburi de bune practici în diferite domenii. Totodată au fost luate în discuție probleme privind cadrul legislativ cu care se confruntă autoritățile locale și a fost aleasă conducerea Sucursalei Sud-Vest Oltenia: președinte Florin Cîrciumaru, Primarul Municipiului Târgu Jiu și vicepreședinte, Marius Screciu, Primarul Municipiului Drobeta-Turnu Severin.
Președintele AMR, Robert Sorin Negoiță, a vorbit despre structura şi obiectivele Asociației Municipiilor din România pentru perioada 2016-2020: “Mi-a plăcut faptul că primarii de aici au fost foarte disponibili, foarte activi, foarte interesaţi. Începem să ne dăm seama de cât de importantă este această structură asociativă, care să lupte pentru o mai bună reglementare a tot ce înseamnă legislaţie pentru primării şi mai ales pentru primăriile de municipii.”
Primarul Craiovei Lia Olguța Vasilescu, Prim-vicepreședinte al Asociației Municipiilor din România a declarat: „A fost o discuţie foarte fructuoasă şi binevenită în primul rând în ceea ce priveşte cadrul legislativ. De asemenea am discutat foarte multe probleme administrative cu care ne confruntăm cu toţii.”