Skip to content

„Cea mai profitabilă investiție este investiția în viitor, în copiii noștri, în educația lor“

Știm că, în calitate de primar, ați investit masiv în educație. Vă rog să ne vorbiți despre aceste eforturi și despre planul pe care îl aveți cu educația în Sectorul 3 al Capitalei.

De când am devenit primar al Sectorului 3, mi-am propus să reabilitez și să modernizez toate unitățile de învățământ din sector. Acest lucru s-a întâmplat. Astăzi, aproape toate școlile din sector au fost reabilitate complet și modernizate la cele mai înalte standarde. Fac excepție școlile înscrise în programul BEI, gestionat de Primăria Generală, și cele care au statut de monument istoric, unde nu am putut interveni încă. Toate unitățile învățământului preuniversitar din sector au clasele dotate cu proiectoare, sisteme de sonorizare și wireless. Nu în ultimul rând, vreau să amintesc că toți profesorii din sector au primit laptopuri, în așa fel încât resursele de predare electronică să poată fi folosite pentru a transforma actul de predare-învățare într-o experiență interactivă în concordanță cu standardele și cerințele educaționale de vârf de la nivel european.

Ce idei aveți și ce priorități v-ați fixat cu privire la școală în Sectorul 3 al Capitalei?

După cum spuneam, în ultimii patru ani a existat o preocupare constantă pentru modernizarea unităților de învățământ din Sectorul 3. Din 2012 și până în luna martie a acestui an am renovat și moder­nizat majoritatea unităților de învățământ. Materialele utilizate pentru lucrările executate au fost de foarte bună calitate, moderne și cu rezistență în timp. Totodată, pentru amenajarea sălilor de clasă am apelat la arhitecți, astfel încât acestea să ofere elevilor un climat adecvat procesului educațional. De asemenea, din 2015 am început un amplu proces de reabilitare și modernizare a grădinițelor din sector. Nu în ultimul rând vreau să reamintesc și de implementarea catalogului electronic www.eCatalogS3, aplicație prin care s-a creat o comunicare mai eficientă între părinți și profesori. Prin această aplicație părinții pot consulta în timp real foile matricole, situațiile școlare, absențele elevului, rapoarte comparative pe clase, materii și ani școlari. Pot spune că în anul școlar 2015-2016 numărul absențelor a scăzut cu aproximativ 27%.

Cum au început noul an școlar unitățile de învățământ din Sectorul 3? Ne referim la reabilitarea imobilelor, la starea clădirilor, la infrastructură în general, la asigurarea condițiilor sanitare, la avizele de funcționare. Au fost ori sunt probleme în acest sens?

Așa cum am amintit deja, toate școlile din Sectorul 3 au fost modernizate, însă anul acesta curțile a 17 unități școlare au fost transformate radical, fiind reamenajate peisagistic. În ultimii patru ani au existat preocupări constante pentru modernizarea tuturor unităților de învățământ din Sectorul 3. Reparațiile și modernizările interioare au constat în refacerea finisajelor, schimbarea corpurilor de iluminat, înlocuirea corpurilor de încălzire, refacerea instalațiilor electrice. Creș­terea eficienței energetice a constat în termoizolarea pereților exteriori, termoizolarea învelitorii, înlocuirea tâmplăriei. În acest an au fost alocate fonduri pentru întocmirea documentației tehnice în vederea executării lucrărilor de creștere a eficienței energetice și a modernizării pentru restul unităților de învățământ din Sectorul 3 care nu intră în alte programe de reabilitare cu fonduri externe, BEI, BERD etc.

Un fenomen grav cu care se confruntă școala și căruia îi cad victimă copiii și tinerii îl reprezintă violența sub toate formele de manifestare. Spațiul școlii și cel din vecinătatea acestuia devin, uneori, o zonă de risc și vulnerabilitate pentru siguranța elevilor. Violenței i se adaugă alte fenomene negative, precum anturajele riscante, consumul de alcool și chiar de droguri, promiscuitatea, care, de asemenea, amenință pe tineri. Cum vă implicați în combaterea acestor fenomene prin instituția pe care o conduceți?

Primăria Sectorului 3 asigură în mod eficient securitatea în școli. În toate unitățile școlare au fost asigurate, prin unități specializate, servicii de pază, monitorizare și intervenție medicală de urgență. Este asigurat controlul incintelor exterioare și interioare cu ajutorul came­relor de supraveghere. Au fost extinse, în acest an, sistemele de supra­veghere video, sistemele antiefracție și semnalare incendiu. În acest sens s-au utilizat cele mai noi tehnici în domeniu.

Extinzând aria discuției, ce proiecte și programe desfășoară Primăria Sectorului 3 în privința educației copiilor și tinerilor?

Încă din 2012, Primăria Sectorului 3 derulează programul educațional „Pepiniera de talente”, prin Centrul Cultural Casa Artelor, având ca scop identificarea, stimularea și susținerea elevilor din școlile Sectorului 3 cu potențial în domeniile artistic și sportiv, prin implicarea acestora în activități extracurriculare care să le dezvolte spiritul de echipă, sensibilitatea, creativitatea și competitivitatea. Dacă la prima ediție, cea din anul școlar 2012-2013, s-au înscris 2.811 elevi, la ediția din anul școlar 2014-2015 au participat 5.396 de cursanți. Alături de ei, pe diverse ateliere de lucru, s-au aflat 52 de profesori formatori și 33 de profesori delegați. Proiectul este realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Inspectoratul Școlar al Sectorului 3, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din Sectorul 3. Peste 100 de copii, dintre cei înscriși în ultimii ani, au obținut premii și distincții la olimpiade și competiții școlare. „Pepiniera de talente” a devenit foarte populară în rândul elevilor, fiind apreciată și de părinți. În octombrie s-a dat startul înscrierilor la cea de-a cincea ediție a programului.

Mediul social al Capitalei, inclusiv al Sectorului 3, cuprinde o mare diversitate umană. În special în zonele periferice sunt comunități la limita subzistenței, familii defavorizate, copii aflați în situații vulnerabile. Ce face Primăria pentru a-i ajuta pe acești oameni și pe copiii lor? Desfășurați programe de protecție și asistență socială în această arie a societății? Cum se implică Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului din Sectorul 3 în aceste probleme?

Avem foarte multe programe adresate categoriilor defavorizate. Vă dau un singur exemplu. În 2014 am inițiat o hotărâre de consiliu care prevedea acordarea de pachete alimentare familiilor cu venituri mai mici de 700 de lei pe lună. Aproximativ 8.200 de familii primesc aceste ajutoare alimentare în fiecare an. Dar sunt nenumărate alte programe derulate de DGASPC Sector 3. Aș aminti doar cele două Cluburi pentru vârstnici inaugurate de noi, unde persoanele de vârsta a treia pot veni să socializeze, dar nu doar atât. Aceste cluburi sunt dotate cu săli de gimnastică și kinetoterapie și cu bibliotecă. Sperăm să mai deschidem încă un astfel de club în cel mai scurt timp.

Un alt domeniu de mare importanță socială și umană îl reprezintă sănătatea. Cum acționați în procesul de administrare a unităților spitalicești? Ce întreprindeți ca primar pentru sănătatea copiilor și a tinerilor, a bucureștenilor din Sector în general?

Din păcate, Primăria Sectorului 3 nu are în administrare niciun spital. Îmi propun totuși, în cursul acestui mandat, găsirea unor soluții pentru înființarea unui spital general în Sectorul 3. Este un domeniu extrem de important și este păcat că un astfel de spital lipsește din Sectorul 3, cel mai mare dintre sectoarele Capitalei.

Cultura reprezintă o altă arie fundamentală a vieții publice și private, într-o profundă relație de interdeterminare cu educația. Ce programe și proiecte culturale desfășurați sau intenționați să desfășurați în calitate de primar?

Cultura a fost o altă prioritate a mandatului meu de primar. Din 2012 și până acum, Primăria Sectorului 3 a organizat și sprijinit zeci de evenimente culturale. Pe lângă concerte, am organizat festivaluri de film în aer liber și celebrul festival de scurtmetraje DaKINO. Am organizat evenimente culturale teatrale, mai ales prin intermediul Centrului Cultural Casa Artelor, instituție coordonată și finanțată de Consiliul Local Sector 3.

În privința culturii, există un aspect social, care merită discutat. În ciuda importanței ei, astăzi, într-o eră a pragmatismului existențial, dar și a presiunii vieții cotidiene, are loc un proces de îndepărtare, de înstrăinare de cultură. Această tendință îi afectează mai ales pe tineri. Ce faceți pentru a-i atrage pe oameni și în special pe copii și pe tineri spre cultură, în diversele ei forme de manifestare: lectură, teatru, artă etc.?

Ne străduim să gândim programe culturale interactive și cu o importantă latură educativă. Pentru copii am deschis pe toată durata vacanței de vară o stagiune de teatru în aer liber. Piesele de teatru prezentate la „Foișorul copiilor” s-au dovedit a fi un instrument de formare și informare a copiilor, fiind o formă de educație și comu­nicare la cele mai fragede vârste. De asemenea, Primăria Sectorului 3 și-a propus ca prin programele „Stagiunea muzicală estivală” și „Simfonii de vară” să familiarizeze publicul cu genuri muzicale cât mai variate. Ziua Limbii Române a reprezentat, la rândul său, un eveniment dedicat cărților. Tinerii și seniorii au avut parte și de cursuri gratuite de dans în cadrul programului „Luna Tango”.

Cu privire la educația fizică și la sport ca mod de întreținere a sănătății și de dezvoltare a spiritului de competiție, comparativ cu alte capitale europene, încă nu avem o cultură a educației fizice și a întrecerilor sportive. Aveți pe agendă și o astfel de temă?

Strategia de dezvoltare a infrastructurii educaționale a Sectorului 3 presupune și îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a orelor de educație fizică și sport, precum și a altor activități culturale și recrea­tive în afara orelor de curs. Bazele sportive care aparțin unităților școlare vor fi deschise publicului după ore și în vacanțe. Este noutatea anului școlar care a început și sprijin cu toată convingerea acest proiect. Am modernizat o parte din bazele sportive și vom continua să facem acest lucru. Am investit deja în reabilitarea mai multor săli de sport, am construit două de la zero și am întocmit documentația pentru încă 12 săli, pe care le vom ridica din temelii. Vreau să încurajăm sportul, vreau să încurajăm școala și, de ce nu, sper ca în viitor rezultatele la olimpiade și la campionatele mondiale să fie diferite. În cazul școlilor și liceelor, s-au amenajat terenuri de sport și piste de atletism la cele mai înalte standarde. De asemenea, a fost construit un complex sportiv la Școala Gimnazială Nr. 195, dotat cu sală de sport și bazin de înot, urmând să fie dat în folosință în cursul acestui an.

Extinzând aria discuției, care sunt prioritățile Dvs. pentru îmbunătățirea condițiilor de existență, pentru creșterea calității vieții în Sectorul 3?

Tot ceea ce am făcut ca primar, din 2012 și până acum, a avut ca scop îmbunătățirea condițiilor de viață ale locuitorilor Sectorului 3. Cu acest scop am modernizat Bulevardul Unirii, care acum arată ca un bulevard demn de o capitală europeană. Cu gândul la creșterea calității vieții am investit în parcurile din Sectorul 3. Parcurile Al.I. Cuza și Titan sunt cele mai frumoase și mai bine întreținute parcuri din București. Am mărit spațiul verde din sector și, de asemenea, am plantat peste 12.000 de platani. De asemenea, am crescut foarte mult standardele în ceea ce privește curățenia pe spațiul public.

Vă propun să ne referim, în câteva puncte, și la Asociația Municipiilor din România, al cărei președinte sunteți. Care sunt liniile principale de acțiune ale AMR?

Asociația Municipiilor din România urmărește să identifice și să propună soluții pentru problemele cu care se confruntă administrația publică locală. Este o structură dinamică prin dezbaterile inițiate, care au adunat la masa discuțiilor membri AMR și reprezentanți ai Guvernului. Având în vedere necesitatea îmbunătățirii cadrului legislativ pentru o administrație mai performantă, asociația vine cu o serie de propuneri menite să înlăture disfuncționalitățile identificate în lege. Temele abordate în cadrul întâl­nirilor AMR privesc sala­ri­zarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, descentra­lizarea, legea achi­zițiilor pu­blice, stadiul actual al pro­gramelor opera­ționale din exercițiul financiar 2014-2020 sau reglementarea proce­durii de aplicare a mă­surii de ridi­care a vehiculelor parcate neregula­mentar. De ase­me­nea, încercăm să identi­ficăm alte soluții, pe lângă supra­impozitare, pentru obli­garea proprietarilor de clădiri și terenuri neîngrijite să-și res­pecte obligațiile legale. Tere­nurile aban­donate nu pot fi salubrizate, neapar­ținând ad­mi­nis­trației locale. De aceea solicit competențe pentru ca autoritatea locală să poată interveni.

Ce loc ocupă educația la nivelul general al viziunii și misiunii Asociației Municipiilor din România?

Asociația Municipiilor din România a fost preocupată mai ales de modul în care tinerii pot fi determinați să aleagă o carieră în administrația publică locală. Este unul dintre obiectivele unui parteneriat pe care l-am încheiat cu Academia de Studii Economice București, ca reprezentant al mediului academic. Autoritățile publice locale au nevoie de expertiza pe care o deține ASE București, așa cum de cealaltă parte, mediul universitar este în căutarea unor structuri în care studenții să asimileze noi cunoștințe și să aplice ceea ce au deprins la nivel teoretic într-un cadru practic, mai ales în zona administrației publice. Primăria Sectorului 3 are deja un protocol cu ASE-ul și încercăm să implementăm ideea unor parteneriate de acest gen în cât mai multe primării pentru a atrage și a recruta viitori specialiști încă de pe băncile facultății.

Cum colaborați cu asociațiile și instituțiile similare din Uniunea Europeană și din lume?

Orice schimb de experiență între Asociația Municipiilor din România și structuri internaționale similare sau administrații locale individuale este benefic. Recent, am avut o întâlnire de lucru cu Excelența Sa Gerhard Reiweger, ambasadorul Austriei la București. Autoritatea publică locală din Austria este un model fiabil, demn de urmat în eforturile noastre de eficientizare a mecanismelor adminis­tra­tive și de combatere a corupției. Am identificat oportu­nități privind derularea unor colaborări între administrațiile locale din România și cele din Austria, așa încât primarii noștri să-și însușească cât mai mult din experiența din afară în ceea ce privește sistemul de achiziții publice, educațional, sistemul de legiferare, salarizarea sau mana­gementul deșeurilor.

Care sunt cele mai importante proiecte și programe desfășurate sau care urmează a fi derulate de Asociația Municipiilor din România?

Evident, ne propunem să continuăm proiectele începute deja în cadrul Asociației Municipiilor din România și menționate anterior. De asemenea, mă preocupă foarte mult lupta împotriva corupției, care comportă două aspecte. Nu doar combatere. Se face foarte mult pe combatere și foarte bine. Dar pentru prevenție? Avem ca obiectiv acest lucru: haideți să luptăm împotriva corupției și din perspectiva prevenției, nu doar din perspectiva combaterii. Nu de altceva, dar ați văzut, suntem în situația în care nu investim în școli și spitale, băgăm bani în pușcării. Haideți să facem mai mult pentru prevenție, pentru că eu nu cred că e un obiectiv al României să avem cât mai mulți oameni în pușcărie. Haideți să ajutăm oamenii să nu greșească – aceia care sunt de bună-credință. De exemplu, noi nu vrem să greșim. Cine ne ajută? Nu avem măcar o instituție în această țară, atunci când avem dubii, când cinci directori din primărie cu care stăm de vorbă ne dau șapte soluții. Care e cea corectă? Ne trebuie un far călăuzitor, care să ne spună: soluția este asta și noi să o urmăm în consecință, fără să fim învinuiți după aceea.

Interviu realizat de Sorin IVAN