Deciziile au fost luate de către Guvern, prin modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, precum şi a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Modificările vin ca urmare a numeroaselor sesizări transmise în ceea ce priveşte domeniul urbanismului şi cel al autorizării construcţiilor. S-au luat în calcul şi studiile realizate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice cu sprijinul Băncii Mondiale, în aceste domenii.
”Modificările propuse produc efecte pozitive în plan social, prin eliminarea disfuncţionalităţilor existente la nivelul administraţiei publice responsabile cu autorizarea construcţiilor şi prin reducerea mecanismelor de dezvoltare necontrolată a localităţilor. O modificare importantă o reprezintă introducerea posibilităţii de emitere a certificatului de urbanism în format electronic, documentul având aceeaşi valoare juridică cu certificatul de urbanism emis în format scriptic, cu condiţia ca la emiterea sau imprimarea pe hârtie a documentului cu semnătură electronică să fie adăugată şi semnătura olografă a semnatarilor autorizaţi prin lege”, se arată în comunicatul de presă transmis de către Guvern. În plus, se arată în informarea Executivului, măsurile sprijină accelerarea investiţiilor, în condiţiile simplificării procedurilor.