„ Avem nevoie de profesionişti, dar si de cadre tinere, în administraţia locală. Nici unii, nici alţii nu sunt tentaţi să vină într-un sistem în care există doar aşteptări şi multe responsabilităţi, dar nu şi garanţia unei salarizări la un nivel decent. Statisticile arată că peste 20% din posturile din administraţiile locale nu sunt ocupate şi, mai grav, sunt şi angajaţi vechi care părăsesc sistemul, din cauza acestor lefuri mult prea mici. AMR a cerut, în mod constant, Executivului luarea unor măsuri urgente care să rezolve situaţia şi considerăm că, prin această Ordonanţă, s-a făcut un prim pas pentru normalitate. Dar trebuie continuat în această direcţie şi este nevoie de măsuri concrete, cât timp există discrepanţe mari între salariaţii diferitelor primării, între cei din administraţia publică locală şi cei ai administraţiei publice centrale, precum şi între angajaţii de la stat si cei din mediul privat, deşi aşteptările, în cazul tuturor, sunt la acelaşi nivel ridicat.”, adaugă preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România.
Conform deciziei Guvernului, de la 1 februarie 2017, drepturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei publice locale vor fi majorate cu 20%. Majorarea se aplică pentru cuantumul brut al salariilor de bază, respectiv indemnizaţiilor,precum şi pentru cuantumul sporurilor, al indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. De această măsură nu beneficiază personalul care ocupă funcţii de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităţilor publice locale, adică primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene. Totodată, majorarea vizează indemnizaţiile de şedinţă de care beneficiază consilierii locali, respectiv consilierii judeţeni.
Conform Ministrului Muncii, sunt 131.995 de persoane care vor beneficia de aceste majorări. Cei mai mulţi obţineau, până acum, salarii cuprinse între 1.500 şi 1.600 de lei.
De la 1 februarie 2017, vor beneficia de salarii majorate şi artiştii- 50% creştere- dar şi dascălii şi personalul medical – 15% în plus la leafă. Punctul de pensie va creşte cu 9% şi va fi de 1.000 de lei, iar salariul minim ajunge la 1.450 de lei, cu 200 de lei mai mare decât în prezent.