“De la preluarea mandatului de primar general am luat măsuri pentru dinamizarea procesului de consolidare a imobilelor cu risc seismic ridicat. Am înfiinţat o administraţie nouă, dedicată acestui proces, care în ultimii 27 de ani s-a derulat extrem de greu, administraţiile precedente reuşind să consolideze în Capitală doar 20 de clădiri. Putem spune că în acest moment se lucrează la patru clădiri cu valoare de patrimoniu din Centrul Istoric al Capitalei, iar până la sfârşitul lunii februarie intră în execuţie alte patru imobile, situate tot în zona centrală. Ne propunem ca până la sfârşitul anului să începem lucrările la alte 20 de clădiri“, precizează Firea, într-o postare pe Facebook.
În ceea ce priveşte sănătatea, edilul şef a reamintit că bugetul record pe care executivul Primăriei l-a propus anul acesta pentru spitalele aflate în administrarea Municipalităţii – suma de 111 milioane de euro – este aproape dublu faţă de anii anteriori, fiind destinat modernizării, extinderii, dotării sau reabilitării tuturor spitalelor aflate în administrare.
Gabriela Firea a reamintit că Municipalitatea face demersuri pentru construirea a trei noi spitale în Capitală cu un total de peste 2.000 de paturi – Spitalul Metropolitan şi încă două unităţi sanitare în sectoarele 3 şi 6.
Un alt subiect discutat în cadrul întrevederii cu ambasadorul american a fost strategia Smart City pentru care PMB “a lansat deja licitaţia” şi care va stabili care sunt acţiunile prioritare pentru ca Bucureştiul să devină cu adevărat un oraş smart în toate domeniile.
“Ne dorim să finalizăm cât mai rapid această strategie, pentru că ne dorim o abordare profesionistă şi, de aceea, în derularea procedurii de licitaţie, am respectat toate principiile transparenţei. Ne-am dorit ca la licitaţie să participe companii de consultanţă cu reprezentare mondială, care să ne ofere cele mai bune şi mai moderne soluţii, dar care să fie adaptate nevoilor şi particularităţilor Bucureştiului. După realizarea acestei strategii va urma o nouă competiţie pentru implementarea acesteia, pe toate componentele: trafic, parcări, iluminat, siguranţa cetăţenilor, etc.”, a arătat Firea.
La rândul său, diplomatul american a subliniat că orice proiect de strategie smart city aduce plus valoare unui oraş. Hans Klemm a reamintit că Ambasada Statelor Unite a acordat un grant Universităţii Politehnica din Bucureşti pentru implementarea unui proiect pilot de micro-reţea inteligentă în campus.
Cei doi oficiali au discutat şi despre proiectele de regenerare urbană şi reabilitare a zonei centrale pe care Primăria Capitalei intenţionează să le dezvolte în perioada următoare, zonele aflate în topul listei fiind bulevardul Magheru şi cartierul Evreiesc.
La sfârşitul întâlnirii, ambasadorul SUA în România i-a mulţumit primarului general pentru sprijinul acordat de Municipalitate în organizarea evenimentului Trade Winds, care a avut loc la sfârşitul anului trecut.
Sursa: www.administratie.ro