Skip to content

Primăria Sectorului 5 va construi un cartier complet nou, cu 40.000 de locuințe

“Pe un teren de 110 ha din zona Antiaeriană, aflat în administrarea Sectorului 5, va prinde contur un nou cartier, în care vor fi edificate 40.000 de unităţi locative, o maternitate, o sală polivalentă, un bazin olimpic de înot, un muzeu, un centru administrativ, unităţi de învăţământ şi toate funcţiunile necesare pentru o dezvoltare urbanistică la nivelul secolului XXI”,potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5.

Edilul Daniel Florea a precizat, conform sursei citate, că este primul proiect de acest gen dezvoltat în România ultimilor 30 de ani.

De asemenea, o altă prioritate în derularea colaborării o reprezintă regenerarea urbană complexă a cartierului Ferentari, împreună cu Banca Mondială urmând a fi identificate soluţiile cele mai bune pentru ca proiectele din zone precum Livezilor, Iacob Andrei şi Zăbrăuţi să devină realitate. “Vorbim de soluţii reale pentru oameni. De case noi pentru cei care sunt în pericol, de locuri de muncă, de sprijin pentru a merge la şcoală sau la liceu. Este un drum lung, pe care îl începem astăzi şi trebuie să avem în vedere că suntem primii din România care au avut curaj să abordeze frontal o problemă atât de complexă”, a adăugat edilul Sectorului 5.

Nu în ultimul rând, este vizată dezvoltarea economică sustenabilă a zonei de sud-est a Sectorului 5, prin demararea proiectului “Laser Valley”, în Sectorul 5 fiind create condiţiile pentru atragerea de investitori în cadrul unui hub tehnologic. Banca Mondială va asigura componenta de know-how, cât şi dialogul cu investitori interesaţi de proximitatea cu proiectul ELI-NP şi de o colaborare pe principii solide cu Primăria Sectorului 5, relevă comunicatul. 

Sursa: www.administratie.ro