El a precizat, într-o conferinţă de presă, că Primăria Oradea şi Zona Metropolitană Oradea au trimis către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) o mare parte din documentaţia necesară, proiectul fiind finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).
“Această conectare ne pune pe harta rutieră europeană. Vă daţi seama cum ar fi să ai autostrada la 15 kilometri de oraş şi să nu ai nod rutier. Întregul proiect are o valoare de 120 de milioane şi include un drum nou de legătură de 19 kilometri, plus nodul rutier, pasaje, poduri, pasaj peste Criş, pasaj peste şoseaua Borşului, pasaje peste calea ferată, o giraţie. E un proiect mare prins în Master Planul de transport al României şi are finanţare asigurată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare”, a spus Bolojan.
În ce priveşte termenul de execuţie, primarul a spus că acesta nu mai depinde de primărie, ci de Compania Naţională de Drumuri care este aplicantul proiectului pe POIM. “Este un proiect complex pentru care a fost nevoie de mai multe acorduri ale unităţilor administrative – Biharia, Borş, Sîntandrei, Oradea, prin hotărâri în consiliile locale. Noi ne propunem ca în această vară să depunem proiectul cu toate avizele, cu tot ce înseamnă procedurile de expropriere. Estimez că în toamnă, dacă totul va decurge bine, ar putea apărea hotărârea de guvern cu aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi dacă nu sunt probleme şi se demarează procedura de licitaţii, şi nu sunt contestaţii, anul viitor ar trebui să înceapă lucrările”, a subliniat Bolojan.