Asociația Municipiilor din România (AMR) a organizat o întâlnire de lucru, care a avut ca scop identificarea de măsuri concrete de sprijinire a municipiilor în adoptarea și implementarea conceptului Smart City, AMR propunând, în acest sens, elaborarea unui document integrat: „Ghid practic de transformare a serviciilor publice municipale în servicii publice Smart”.
La întâlnire au participat dl. Petru Bogdan Cojocaru, Ministrul Comunicaţiilor şi Societății Informaţionale, Maria – Manuela Catrina, Secretar de Stat Ministerul Comunicaţiilor şi Societății Informaţionale, dl. Liviu-Cozmin Stoica, Președinte Agentia pentru Agenda Digitală a Romaniei (A.A.D.R.), dl. Robert Sorin Negoiță, președintele AMR, primarul Sectorului 3 București, dl. Constantin Mitache, Director General al AMR, precum și reprezentanți ai Hewlett Packard Inc Romania, TELEKOM Romania, FEGIME Romania, Băncii Mondiale, Asociației Informaticienilor din Administrația publică (ANIAP), Asociatiei Angajaților din Industria de Servicii și Software (ANIS).
„Estonia și Olanda sunt două state foarte performante în ceea ce privește digitalizarea, iar noi avem de învățat, atât din greșelile lor, cât și din performanțele acestora. Încercăm să ne implicăm ca investițiile pe care le facem acum să fie nu doar pentru prezent, ci și pentru viitor. În Estonia există următoarea lege: dacă statul deține datele cetățeanului, statul nu are dreptul să mai ceară încă o dată aceste informații. Noi încercăm să facem acest lucru într-un mod informal. Degeaba eliberăm noi certificate de urbanism online, pentru că cetățeanul nu are ce face cu ele. La aceste certificate de urbanism este nevoie și de avize de la anumite instituții care, din păcate, nu eliberează documente în regim online. Autoritățile centrale au nevoie de informațiile noastre, așa cum și noi avem nevoie să accesăm rapid și corect datele de la nivel central. “ a subliniat Președintele AMR, dl. Robert Sorin Negoiță.
„Mă bucură să vă avem partener, mai ales că este evident că știm cu toții despre ce discutăm. Sigur, mai multe alte municipii din țară au reușit să implementeze cu succes anumite programe pentru simplificarea activității și a operațiunilor efectuate de cetățeni. Dar nu toate administrațiile locale sunt la același nivel și este important să vă avem ca parteneri, pentru a vedea, în primul rând, care sunt așteptările tuturor municipiilor. Noi, la nivelul ministerului, avem misiunea clară de a asigura cadrul legislativ care să vă asigure implementarea tuturor acestor proceduri. Totodată, vrem să demarăm cloud-ul guvernamental, un sistem care să vă ajute și pe dumneavoastră.” a declarat Ministrul MCSI, dl. Petru Bogdan Cojocaru.
La finalul discuțiilor, s-a convenit întocmirea unui grup de lucru, format din specialiștii AMR și cei ai Ministerului de resort care să colaboreze pentru identificarea soluțiilor optime pentru îmbunătățirea serviciilor publice, creșterea nivelului de confort al cetățenilor din localitățile urbane, eficientizarea consumurilor de resurse și reducerea cheltuielilor pe termen mediu și lung.