Skip to content

Contestaţiile privind licitaţia pentru achiziţionarea a 400 de autobuze noi în Capitală au fost respinse

“Mă bucur că, astăzi, CNSC a făcut dreptate! Prin respingerea contestaţiilor celor două companii participante la licitaţie se demonstrează, încă o dată, că toate acuzele şi insinuările tendenţioase din spaţiul public legate de această achiziţie au fost nefondate şi că procedura organizată de Primăria Municipiului Bucureşti a fost transparentă, imparţială şi perfect legală. Toate aşa-zisele neconformităţi legate de dimensiunile autobuzelor sau de alte caracteristici tehnice au fost respinse de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel încât vom semna cât de curând contractul cu firma declarată câştigătoare. Îmi doresc ca, în această vară, să avem primele autobuze noi şi moderne în Capitală. Subliniez faptul că, prin decizia de astăzi, s-a demonstrat clar că astfel de contestaţii neîntemeiate nu fac altceva decât să blocheze dezvoltarea oraşului, împiedicând implementarea unor proiecte vitale pentru cetăţenii Capitalei, fapt care sper că va fi remediat cât mai rapid prin modificarea legii achiziţiilor publice”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Municipalitatea aminteşte că a iniţiat procedura de licitaţie deschisă pentru achiziţia a 400 de autobuze urbane Euro 6 prin publicarea în SEAP şi JOUE a unui anunţ de participare pe 18 august 2017. Valoarea estimată a fost 510.488.400 lei, fără TVA, sursa de finanţare fiind bugetul local. Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost 10 noiembrie 2017. În cadrul procedurii au depus oferte patru operatori economici. Evaluarea ofertelor s-a desfăşurat într-o perioadă de 61 de zile lucrătoare, respectiv 86 de zile calendaristice.

Raportul procedurii a fost aprobat de către ordonatorul principal de credite pe 19 februarie 2018, contractul de furnizare fiind atribuit Asocierii Otokar Europe SAS – Otokar Otomotiv Ve Savunma Sanayi AS. Oferta desemnată câştigătoare a avut o valoare de 458.100.826 lei fără TVA şi a obţinut un punctaj total de 94.06, arată PMB.

După comunicarea rezultatului procedurii şi, respectiv, acceptarea ofertei câştigătoare, au fost depuse la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor două contestaţii din partea operatorilor economici clasaţi pe locurile doi şi trei, relevă comunicatul citat.

Sursa: administratie.ro