„Am dorit ca, în acest an, să punem accent pe specialul din peisajul cinematografic românesc actual. Am descoperit valoarea documentarelor prin partenerii noştri de la AGERPRES şi vom continua să promovăm acest lucru pe marele ecran. Apoi, filmul «Licu – o poveste românească», care a venit spre noi ca un semn că frumuseţea unui film poate sta şi în povestea vârstei, în iubirile ei, ne-a făcut să mergem cu invitaţia chiar spre personajul principal şi, da, îl vom avea pe domnul vârstelor – Licu, alături de regizoare. «Braşov – doi ani prea devreme» este un punct tare, pentru că spune poveştile despre care se ştie prea puţin, pentru că implică o sinceritate a documentarului despre Revoluţie aşa cum ne-ar plăcea să vedem. La fel se întâmplă şi cu documentarul AGERPRES, «România la 100 de ani», care întregeşte programul în acest an al Centenarului, ceea ce avem de întregit noi, ca tineri şi ca români. Aflarea poveştilor adevărate prin film cred că poate fi un punct comun al premierelor din acest an, printre care «Charleston» se remarcă prin povestea – intrigă, în care Victor Rebengiuc are un rol special”, a spus directorul festivalului SFR, Andrei Giurgia, într-o conferință de presă organizată la Palatul Roznovanu.
Ediția din acest an a SFR este dedicată actorului Victor Rebengiuc, care este și invitat special, selecţia filmelor din festival fiind realizată de artist în colaborare cu Ambasadorul Festivalului, Irina – Margareta Nistor.
„Surpriza absolută a acestei ediţii este prezenţa din avanpremiera «Charleston», în oglindă cu scena Cinei cea de taină din «Pădurea spânzuraţilor» – un dialog perfect al surzilor, al non-comunicării, care îl transformă pe Victor Rebengiuc într-un maestru al umorului de cea mai fină calitate”, a afirmat Irina-Margareta Nistor.
Potrivit organizatorilor, în cadrul ediţiei din acest an a SFR vor fi şapte secţiuni: Retrospectiva Victor Rebengiuc, Premieră, Documentar, Elisabeta Bostan, Documentar AGERPRES, Scurtmetraj și Cele mai bune filme româneşti ale anului 2017 – 2018.
„Iașul se bucură în această perioadă de prezența unor personalități marcante pentru poporul român, referindu-mă la maestrul Victor Rebenciuc, dar și la Excelența Sa Mihai Șora. Pentru mine, filmul românesc rămâne o formă de educație. În acest context, săptămâna trecută, în cadrul unei conferințe susținute la Universitatea «Al. I. Cuza», domnul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, constata cu tristețe că o parte din filmele românești au fost date uitării și nu mai sunt proiectate în spațiile publice de anvergură. Tinerii nu mai au cunoștință de ele, nu se mai întâlnesc cu clasicii filmului românesc. Ne transformăm într-o societate ultramodernizată și plină de tehnologie, dar ne dispare baza. Este un semnal de alarmă care aruncă în discuție un lucru la care țin foarte mult: noua revoluție industrială sper să nu nască socialism, ci să aducă și o revoluție culturală. De cea industrială sunt datori să se ocupe oamenii de afaceri și guvernele, de cea culturală suntem obligați noi s-o stârnim, s-o promovăm și s-o transformăm într-o certitudine pentru tânăra generație. Astăzi, la 100 de ani de la Marea Unire, haideți să punem bazele noii revoluții culturale, în care cultura adevărată, care zidește, să fie prioritară atât pentru educația românească, dar și pentru actul cultural în sine, indiferent unde s-ar petrece”, a spus primarul Mihai Chirica.
Vedeți programul complet al festivalului: http://festivalsfr.ro/program/