Skip to content

Consiliile județene, toate cele 109 municipii și comunele din România cer Guvernului aprobarea bugetului pentru anul 2020

1. Modificarea articolelor 32 și 33 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât finanțarea unităților administrativ-teritoriale să fie reglementată prin Legea finanțelor publice locale și nu prin Legea bugetului de stat, așa cum s-a întâmplat în ultimii doi ani.

2. Modificările prevăzute la punctul 1 să intre in vigoare la data de 1 ianuarie 2020.
 
3. Respectarea următorului calendar de aprobare a Legii bugetului de stat pe anul 2020:
 
• Depunerea de către MFP la Guvern, pentru prima lectură, până la data de 30 septembrie 2019;
• Depunerea de către MFP la Guvern a proiectului Legii bugetului, până la data de 15 octombrie 2019;
• Supunerea proiectului spre adoptarea Parlamentului, cel mai târziu până la data de 1 noiembrie.
 
4. Începând cu ianuarie 2020, finanţarea sistemului de protecţie a copilului, a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav și a indemnizaţiile lunare ale persoanelor cu handicap grav de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti și județelor să se aloce integral de la bugetul de stat, prin asigurarea de sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată cu destinaţie specială, fără ca acestea să greveze bugetele minime de funcţionare judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor.
 
5. Constituirea, începând cu anul 2020, a unui Fond de creditare nerambursabilă pentru unitățile administrativ-teritoriale în vederea asigurării contribuției proprii a acestora la proiectele finațate din fonduri externe nerambursabile. Contribuția proprie a UAT-urilor va fi finanțată din Fond astfel: cuantum de ½ la semnarea contractului de finanțare a proiectului, iar diferența de ½ la finalizarea implementării proiectului.