Finanţarea proiectului se va face prin intermediul Programului Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020, Axa Prioritară IV „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Obiectivul specific 4.1 „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”. Valoarea totală a proiectului este de 22.226.523,64 lei (circa 4,63 milioane de euro), iar durata sa de implementare de 24 de luni.
„Este un proiect foarte oportun în această perioadă dificilă în care transportul public, pe care vom continua să îl dezvoltăm şi modernizăm, este puternic afectat. Pentru a reduce numărul de utilizatori ai autoturismelor personale, este cu atât mai important să încurajăm transportul individual ecologic, mai ales cu bicicleta. În paralel cu acest proiect, pe care îl dorim realizat cât mai repede, vom face şi alte demersuri de încurajare a mersului cu bicicleta, de la amenajarea de noi piste dedicate până la montarea de rasteluri în cât mai multe locuri publice”, a declarat primarul Municipiului Iasi, Mihai Chirica.
Prin intermediul proiectului vor fi amenajate 50 de staţii de îmbarcare şi închiriere pentru biciclete (pe 62 de amplasamente) şi vor fi cumpărate 813 de biciclete inteligente mecanice, 37 de biciclete inteligente electrice şi 80 de triciclete pentru seniori şi pentru persoanele cu dizabilităţi. De asemenea, proiectul presupune şi implementarea unui sistem inteligent de mobilitate urbană alternativă, independent energetic utilizând biciclete inteligente, la care adaugă sisteme de andocare şi terminale inteligente, cu posibilitatea închirierii cu ajutorul tuturor modalităţilor electronice, precum şi pe baza cardurilor de acces.Obiectivele specifice ale proiectului sunt creşterea cu 3,8% a utilizării deplasărilor cu bicicleta şi pietonale, respectiv reducerea emisiei gazelor cu efect de seră cu 1,4%, ambele până în anul 2023 (primul an după finalizarea implementării proiectului), faţă de scenariul „fără proiect”.
Până astăzi, 21 mai, pe actualele programe de finanţare, Primăria Municipiul Iaşi a atras fonduri nerambursabile în sumă de 875.678.243,86 lei (circa 182,3 milioane euro), majoritatea prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.