„Atât elevii noștri, cât și dascălii, au nevoie de condiții optime pentru desfășurarea activităților. Și, chiar dacă acest an a fost unul în care cursurile s-au desfășurat și online, trebuie să avem grijă ca unitățile de învățământ să pună la dispoziție toate cele necesare pentru rezultate excelente la învățătură. Prima etapă- consolidarea, reabilitarea și modernizarea clădirilor vechi- s-a încheiat în cea mai mare parte, așa că, acum eforturile noastre sunt concentrate, după caz, pe:
– construirea de săli de sport, acolo unde spațiile permit și nu există astfel de facilități (unele sunt gata, la altele lucrăm în acest moment),
– construirea de creșe și grădinițe noi- anul trecut, am început amenajarea a 10 astfel de clădiri, unele finalizate și funcționale, altele în diferite faze de execuție,
– corpuri noi sau extinderi de corpuri la unitățile școlare unde există deficit de săli de clasă și spațiul existent permite noi amenajări.
Și, bineînțeles, pentru toate acestea, fondurile UE pe care am reușit să le atragem, sunt extrem de importante.”, explică primarul Robert Negoița pe pagina sa de Facebook.