Skip to content

Autobuze hibrid achiziționate de Primăria Brașov cu fonduri europene

,,Principalul avantaj al acestui autobuz este consumul redus de combustibil, și, implicit, emisiile reduse de bioxid de carbon, în special în momentul pornirii, când noxele sunt mult mai mari. Atunci sistemul hibrid intervine și reduce fantastic și consumul de combustibil, dar și noxele de dioxid de carbon emise de autobuzul Citaro hibrid. Un alt avantaj este și confortul pe care aceste autobuze îl oferă; este un autobuz încăpător pentru un autobuz cu propulsie alternativă, și vorbim de confort atât din punctul de vedere al șederii pe scaun, cât și din punct de vedere termic, nefăcându-se rabat de la încălzire iarna sau aer condiționat vara. Deci, confortul este extraordinar, și sperăm, cu asta, să convingem brașovenii să utilizeze aceste autobuze, pentru că este un efort deosebit și sunt convins că îl vor aprecia și vor dori să exploateze acest avantaj”, a declarat Valeriu Zaharia, CEO Mercedes-Benz Trucks&Buses România.

Cele 10 autobuze Mercedes-Benz, tip Citaro hibrid, vor circula pe liniile 25, 28 și 41, deservind zona de Nord a Municipiului Brașov, respectiv cartierele Bartolomeu, Avantgarden,  Stupini. 

  • – linia 25: Avantgarden – gara Brașov – terminal Poienelor,
  • – linia 28: Stupini (str. Fundăturii) – Avantgarden – Livada Poștei,
  • – linia 41: Stupini (str. Lujerului) – Livada Poștei.

Impact asupra mediului

Noile autobuze hibride vor înlocui în circulație autobuze mai vechi din parcul RATBV S.A. precum cele Diesel Euro 3 (Mercedes Conecto, MAN A74) și vor disponibiliza autobuzele mai noi (Mercedes Citaro, BMC Procity și Menarinibus) pentru a fi utilizate pe alte trasee urbane și metropolitane.

Reducerea emisiilor poluante cu cca. 17% pe liniile deservite, respectiv cca. 96213 kg CO2 (dioxid de carbon)/an, 1291 kg NOx (oxizi de azot)/an, 170,5 kg HC (hidrocarburi)/an, 26 kg particule/an

  • Detalii tehnice:
  • – autobuz tip urban de cca. 12 m lungime cu tracțiune hibridă (Diesel Euro 6 + electric);
  • – podea joasă și rampă pentru accesul persoanelor cu dizabilități;
  • – nr. uși de acces: 3 uși duble;
  • – lungime, latime, inaltime: 12135 mm, 2550 mm, 3150 mm;
  • – motor termic Euro 6 de putere 220 kW;
  • – motor/generator electric de putere 16 kW;
  • – sistem de frânare cu ABS și EBS;
  • – suspensie controlată electronic cu funcție de îngenunchere (kneeling – https://www.dictionary.com/browse/kneeling-bus), pentru a asigura accesul facil persoanelor în vârstă și al celor cu deficiențe locomotorii.
  • Avantaje:
  • – consum de combustibil redus: 33,2 l/100km (cu cca. 17% mai redus față de vehiculele clasice);
  • – capacitate de călători mare: 108 pasageri (27+1 locuri pe scaune);
  • – costuri de mentenanță reduse;
  • – garanție 5 ani sau 350.000 km.
  • Dotări:
  • – aer condiționat;
  • – sistem audio-video de informare (anunțarea stației următoare, afișarea traseului etc.);
  • – sistem de numărare pasageri;
  • – sistem de monitorizare a parametrilor vehiculului și a modului de conducere a vehiculului;
  • – sistem supraveghere video (8 camere video la interior și exterior);
  • – sistem de taxare (3 validatoare/vehicul);
  • – computer gestiune management trafic (GPS);
  • – sistem ADAS (asistența șofer pentru prevenirea coliziunilor cu pietoni, bicicliști, vehicule);
  • – acces WIFI pentru călători și prize USB pentru încărcarea telefoanelor mobile.

Această achiziție este derulată în cadrul proiectului ,,Achiziția de mijloace de transport moderne”, proiect finanțat, în proporție de 98%, prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 4 a Programului REGIO 2014-2020, Obiectiv Specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.