Pe agendă s-au aflat următoarele:
1. Implementarea trasabilității sumelor colectate la Administrația fondului de mediu (AFM) prin lansarea unui Program Național de gestiune a deșeurilor, destinat exclusiv autorităților publice locale;
2. Reducerea termenelor prevăzute pentru obținerea acordului de mediu;
3. Corelarea obligațiilor reglementate pentru producătorii de deșeuri OIREP;
4. Reducerea termenelor de evaluare a cererilor de finanțare din Fondul de mediu și modificarea Ghidului de finanțare a Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinație de unități de învățământ;
5. Sprijin pentru APL în vederea implementării sistemelor de gestionare a deșeurilor biodegradabile compostabile și aprobarea cu celeritate a Normelor tehnice și lansarea Programului privind gestionarea deșeurilor-COMPOST;
6. Decontaminarea de situri industriale. Identificarea de către autoritățile locale împreună cu MMAP a problemelor de mediu create de existența pe teritoriul administrativ a UAT-urilor a siturilor industriale contaminate și abandonate în vederea închiderii și decontaminării;
7. Modificarea art. 48 din Ordinul nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu. Decalarea termenului de plată pentru achitarea obligațiilor financiare anuale, reprezentând neîndeplinirea obiectivului de reducere a procentului în ceea ce privește deșeurile eliminate, până la data de 30 martie;
8. Asigurarea funcționării corecte a Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate aflate în subordinea MMAP;
9. Aprobarea HG privind actualizarea Listei consolidate a ariilor naturale protejate din România și a Planului de amenajare a teritoriului național, secțiunea a III-a- zone protejate, zone naturale;
10. Descentralizarea atribuțiilor agențiilor județene de mediu către CJ.
Din partea AMR au participat:
-Constantin Toma, președinte executiv AMR, primarul Municipiului Buzău;
-Ionuț-Florin Pucheanu, prim-vicepreședinte AMR, primarul Municipiului Galați;
-Antal Arpad, membru CD al AMR, primarul Municipiului Sfântu Gheorghe;
-Lucian Stanciu-Viziteu, membru CD al AMR, primarul Municipiului Bacău;
-Mircia Gutău, membru CD al AMR, primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea;
-Vasile Paval, membru CD al AMR, primarul Municipiului Vaslui;
-Ștefan Ilie, membru CD al AMR, primarul Municipiului Tulcea;
-Alin Moldoveanu, membru CD al AMR, primarul Municipiului Câmpina;
-Ioan Iulian Sîrbu, membru CD al AMR, primarul Municipiului Sighișoara;
-Leonard Achiriloaiei, membru CD al AMR, primarul Municipiului Roman
-Constantin Mitache, director general AMR