El a mai spus că memoriul a fost transmis premierului, ministrului Finanţelor şi Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
„Este a doua etapă a Master planului de dezvoltare a reţelelor de apă potabilă din judeţ. În municipiul Tulcea este cea mai mare investiţie şi de doi ani nu am semnat cererea de finanţare. Aradul este în aceeaşi situaţie de trei ani, dar nu mă încălzeşte o altă ineficienţă şi aş putea da un alt exemplu unde s-a reuşit, iar din acest motiv am cerut intervenţia Guvernului”, a precizat Ştefan Ilie.
Potrivit memoriului devizul total al celei de-a doua etape a Master-planului de apă şi canalizare din judeţ este de 186.319.777 euro, din care 66.034.407 euro reprezintă investiţiile care se vor derula în municipiul Tulcea, iar restul lucrărilor urmând să se realizeze în 13 comune şi oraşe din judeţ, CA Rosetti, Chilia Veche, Pardina, Ceatalchioi, Sulina, Crişan, Maliuc, Mahmudia, Isaccea, Văcăreni, Măcin, Carcaliu şi Babadag.
În anul 2008, autorităţile tulcene au semnat contractul de finanţare pentru Masterplanul de dezvoltare a reţelelor de apă şi canalizare din judeţul Tulcea, proiect al Asociaţiei de Dezvoltare Durabilă a Serviciilor de Apă şi Canalizare, iniţiat de societatea Aquaserv SA.
Proiectul a fost finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013, a avut o valoare iniţială de 419.371.852 lei, fără TVA, şi a avut drept obiectiv îmbunătăţirea infrastructurii de apă şi apă uzată, de acest proiect beneficiind 106.000 locuitori ai oraşelor Isaccea, Măcin şi Sulina, precum şi locuitorii municipiului Tulcea.
În aprilie 2017, vicepremierul României, Sevil Shhaideh, a semnat contractul de fazare a acestui proiect care are o valoare totală de 42,9 milioane lei şi a fost finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Din această sumă, 35 de milioane de lei reprezintă alocarea europeană prin POIM 2014-2020, iar restul contribuţia Guvernului României, potrivit datelor făcute publice la acea vreme de autorităţi.
În luna mai a aceluiaşi an, societatea Aquaserv SA, furnizorul judeţean de servicii de apă şi canalizare, a semnat cu compania Louis Berger contractul de asistenţă tehnică pentru realizarea celei de-a doua etape a Master planului pentru dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Tulcea.
În cadrul acestui contract în valoare de 9 milioane de lei, fără TVA, susţinut prin Fondul European de Dezvoltare Regională, urmează să se întocmească studiile de fezabilitate şi documentaţiile tehnico-economice necesare dezvoltării infrastructurii de apă şi apă uzată din cadrul celei de-a II-a etape a Master-planului.
Sursa: www.administratie.ro