În perioada 26-29 mai 2021, a avut loc în municipiul Focșani cea de-a șasea sesiune de formare dintr-o serie de 41 sesiuni județene aflate în responsabilitatea AMR și dedicate aleșilor locali, funcționarilor publici și consilierilor de etică din municipiile Focșani și Adjud. Obiectivul principal al sesiunilor menționate este mai buna cunoaștere și aplicarea legislației și a procedurilor specifice administrației.
Doamna Lilioara Stepanescu, Secretar General al Municipiului Arad, formator în cadrul proiectului a susținut prezentări pe temele vizate de proiect, în colaborare cu domnul Adrian Moraru, expert pe transparență al echipei de proiect AMR. Cursanții au avut oportunitatea de a acumula cunoștințe noi și de a participa la discuții interactive pe teme legate de etică, transparență, situații de incompatibilități și conflicte de interese, centrate pe soluții practice la cazuistica identificată în practică. S-au analizat remedii juridice la situațiile de conflicte de interese din perspectiva Codului administrativ. Au fost dezbătute noțiuni de etică a funcționarului public, de conduită profesională și morală în relațiile cu cetățenii. S-a discutat despre misiunea instituției publice, setul de valori, principii individuale și organizaționale, interdicții și limitări ale statutului precum îndatoririle și obligațiile funcționarilor publici. Exercițiile practice desfășurate au urmărit clarificarea unor prevederi legale susceptibile de interpretare care pot determina o practică neunitară la nivel național.
În cadrul sesiunii de formare cursanții repartizați în grupe de lucru au elaborat un plan de acțiune la nivel local în vederea diseminării cunoștințelor acumulate și a implementării unor noi proceduri de sistem, aplicabile la nivelul municipiilor din care fac parte.