Proiectul: ÎMBUNĂTĂȚIREA ACCESULUI ȘI CALITĂȚII SERVICIILOR PENTRU CETĂȚENI – O ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ TRANSPARENTĂ ȘI RESPONSABILĂ (https://e-tic.ro/despre-proiect/), beneficiază de un grant oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene, în cadrul Programului Dezvoltare locală și se află în curs de implementare de către Asociația Comunelor din România, Asociația Autorităților Locale și Regionale din Norvegia, KS și Asociația Municipiilor din România, în perioada 1 octombrie 2019-30 septembrie 2022.
În perioada 1- 4 august 2021, AMR organizează în municipiul Giurgiu cea de-a treisprezecea sesiune de formare din cadrul proiectului prin care sunt instruiți 20 cursanți din municipiile Giurgiu, Pitești și Călărași, în cele 4 domenii ale acestuia: etică, transparență, conflicte de interese și incompatibilități.
Domnul Marian Damian, Viceprimar al municipiului gazdă, s-a înscris la curs și a deschis lucrările sesiunii de formare printr-un cuvânt de bun venit și exprimarea interesului față de subiectele abordate. S-a alăturat în deschidere domnul Ionel Muscalu, administratorul public al municipiului Giurgiu printr-un mesaj de apreciere atât a utilității cursului pentru funcționarii publici și aleșii locali, cât și a schimbului de idei și de bune practici între municipiile participante.
În calitate de formator al sesiunii, Doamna Alina Ionela David, consilier în cadrul Biroului Management Resurse Umane și consilier de etică la Primăria Municipiului Pitești a abordat tematica specifică proiectului prin prezentarea unor aspecte teoretice, prin desfășurarea unor exerciții practice și jocuri de rol. Doamna formator a practicat metode de predare interactive urmărind pas cu pas aprofundarea cunoștințelor cuprinse pe agenda, dar și exemplificarea acestora prin situații întâlnite în municipiile prezente legate de: principiile bunei guvernări, OPEN DATA, etică și integritate, norme etice, transparență, SMART City ș.a.
La finalul cursului se va desfășura o sesiune de lucru pe echipele municipiilor în vederea realizării unor planuri de acțiune cuprinzând măsuri de prevenire și implementare a situațiilor de incompatibilitate și conflict de interes la nivelul localității.