La sediul ADR Centru din Alba Iulia a fost prezentat public al paisprezecelea proiect pentru cetățenii din Alba Iulia, finanțat cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional #REGIO 2014-2020.
Cererea de finanțare vizează regenerarea economică și socială a comunităților defavorizate din mediul urban și are o valoare totală de peste 22,2 milioane lei, din care aproape 20 milioane lei (peste 4,17 milioane euro) sunt sume nerambursabile.
Concret, prin această inițiativă, municipalitatea va investi în cinci obiective specifice care vizează reabilitarea spațiilor publice urbane din cartierul ”Gheorghe Șincai”, pe o suprafață de peste 2 hectare. La acestea se adaugă obiectivul de construire a unui ansamblu de locuințe sociale, incluzând 21 de apartamente, în același cartier.
În total, municipalitatea din Alba Iulia are în implementare 13 proiecte finanțate în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 și unul deja finalizat, prin care a fost reabilitat Liceul Sportiv. Valoarea totală a acestor proiecte este de peste 66,8 milioane euro. Prin toate aceste proiecte se modernizează infrastructura de transport public pe principalele artere ale orașului, se reabilitează termic 33 blocuri de locuințe, unde se află mai mult de 700 apartamente, se reface iluminatul public în mai mult de 80% din întregul oraș, se modernizează Palatul Principilor Transilvaniei și latura de nord a Cetății Alba Carolina și sunt realizate importante investiții în domeniul social, în special în Zona Urbană Marginalizată.