În perioada 3-5 septembrie 2021, au avut loc în municipiul Moinești manifestările culturale și sportive dedicate aniversării a 584 de ani de atestare documentară a localității (1437).
Aceste importante date au prilejuit organizarea unor evenimente frumoase, în măsură să onoreze o așa bogată istorie locală, în bună concordanță cu sloganul municipiului Moinești – „Promovăm valorile, stimulăm competiția, construim viitorul!”.
Programul manifestărilor a cuprins și o gală dedicată profesorilor pensionari care și-au clădit întreaga lor carieră cu scopul primordial al creșterii calității educației tinerelor generații.
Fiecare dintre cei nominalizați a primit un trofeu cu logo-ul municipiului Moinești pe care era inscripționat titlul „Dascăl al generațiilor. Profesor emerit”, întru bucuria celor premiați, vizibil emoționați. Tuturor celor prezenți în sală le-au fost dedicate în semn de mare gratitudine două concerte de excepție în interpretarea sopranelor Gabriela Iștoc și Alis Maria Făiniță, în deschiderea și respectiv în finalul evenimentului creat întru onorarea dascălilor moineșteni.
Ca în fiecare an, cuplurile care împlinesc cincizeci și chiar șaizeci de ani de căsătorie sunt onorate și le sunt oferite flori și cadouri. Acestea sunt considerate modele de bună conviețuire și exemple ale vieții de cuplu pentru generațiile mai tinere.
Tot un trofeu au primit și cei sărbătoriți în cadrul Galei Sporturilor, generații întregi de antrenori, manageri și președinți de club, membri ai echipelor medicale și sportivii de performanță din fotbal, handbal, baschet, tenis de masă și tenis de câmp, șah, atletism, arte marțiale, ciclism. Începutul evenimentului a fost dedicat proiectării unui film care prezenta finalizarea modernizării tuturor terenurilor de sport ale instituțiilor de învățământ din localitate – ultimul dintre acestea, cel de la Colegiul Tehnic Grigore Cobălcescu, fiind inaugurat chiar în ziua de vineri 3 septembrie, ca prim eveniment al manifestărilor „Zilele municipiului Moinești”.