Ieri, în data de 10 septembrie 2021, AMR a participat, în calitate de partener la “Conferința internațională de politici publice (9-11 septembrie) “ desfășurată în cadrul Forumului Orașelor Verzi organizat de Primăria Municipiului Brașov în perioada 6-12 septembrie, sub înaltul Patronaj al Președintelui României și cu sprijinul Asociației Municipiilor din România și a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
În a doua zi a evenimentului din cadrul Conferinței Internaționale de politici publice de mediu, primarul Allen Coliban a fost primul primar din Europa care a semnat ediția cu țintele revizuite ale Convenției Primarilor privind clima și energia. Astfel, Brașovul se angajează să reducă cu 55% emisiile de dioxid de carbon, iar până în 2050 să atingă neutralitatea climatică.
Cea de a doua temă majoră, dezbătută în cadrul Conferinței Internaționale de Politici Publice de Mediu, a fost cea a zonelor verzi, de la crearea de noi parcuri sau spații verzi, la administrarea sustenabilă a celor existente.
Au avut intervenții:
-dl. Allen Coliban, Primarul municipiului Brașov;
-dl. Dominic Fritz, Primarul municipiului Timișoara;
-dna. Alexandra-Maria Bocșe, Consilier de Stat – Departamentul Climă și Sustenabilitate, Administrația Prezidențială
AMR este reprezentată în cadrul evenimentului de primari, viceprimari și alți reprezentanți ai municipiilor (arhitecți șefi, directori tehnici, șefi servicii, administratori publici etc).