În data de 16 septembrie, în Municipul Orăștie a fost predate amplasamentul pentru unul dintre cele mai importante proiecte cu finanțare europeană care se derulează în oraș:”Restaurarea, consolidarea și conservarea Cetății Orăștie.” Proiectul este finanțat în cadrul Regio – Programul Operațional Regional 2014 – 2020, prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Obiectivele specifice proiectului sunt restaurarea, conservarea și consolidarea Cetății Orăștiei, prin realizarea de lucrări de reîntregire și reconstituire a zidurilor și turnurilor cetății, amenajări exterioare, amplasarea de mobilier urban, iluminat arhitectural și amenajarea circuitului de vizitare.
Valoarea totală a proiectului este de 22,489,168.73 lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 20,853,828.61 lei.