În cadrul acordului dintre UNBR și AMR, autoritățile locale și avocații transmit solidaritate și compasiune colegilor ucraineni, care sunt nevoiți să își exercite profesia sub amenințarea armelor și înconjurați de suferință și disperare.
Comisia Permanentă a Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) susține poziția exprimată de Consiliul Barourilor și Societăților de Drept din Europa – CCBE prin care se condamnă agresiunea împotriva Ucrainei și militează pentru menținerea spațiului european ca un loc al păcii, libertății, securității și justiției.
Panica instalată ca și consecință a stării de conflict născută în Ucraina, a determinat o masivă refugiere a populației civile, astfel că, numai pe parcursul zilei de azi, granițele României au fost traversate de peste 19.000 de emigranți, mulți dintre aceștia fiind de origine română.
Cu dorința de a putea ajuta la gestionarea acestei crize umanitare și pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului, AMR si Comisia Permanentă a UNBR transmit autorităților române întreaga sa disponibilitate pentru susținerea unei campanii de asistență juridică oferite refugiaților din zonele de conflict.
În acest sens, vor fi depuse toate eforturile pentru a sprijini demersurile autorităților române cu competențe în gestionarea iminentei crize umanitare și a conlucra în acest scop cu Inspectoratul General pentru Imigrări, cu nou-înființatul Grup de lucru creat la nivelul Ministerului de Interne și celule de criză din zonele aflate în nordul și nord estul țării pentru a coordona ajutorul dat refugiaților care intră din Ucraina.
UNBR va contacta uniunile profesionale ale avocaților din Moldova, Polonia și Ungaria pentru a colabora în realizarea sprijinului umanitar.