În perioada 23 – 26 martie 2022 se desfășoară în municipiul Drobeta Turnu Severin cea de-a 26-a sesiune de formare organizată de AMR în cadrul proiectului „Îmbunătățirea accesului și a calității serviciilor pentru cetățeni – o administrație publică transparentă și responsabilă”, finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021.
Pe parcursul celor patru zile de curs aleși locali și funcționari publici din municipiile Drobeta Turnu Severin și Orșova participă la o instruire dedicată celor 4 domenii vizate de proiect: transparență decizională, etică organizațională, incompatibilități și conflicte de interese.
Astăzi 24 martie 2022 domnul Marius Screciu – Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin a adresat participanților un cuvânt de bun venit și a exprimat interesul față de cele patru tematici tratate de proiect. La deschidere a participat și domnul Marius Stoica – primarul municipiului Orșova în calitate de participant la sesiunea de formare. Domnii primari au confirmat susținerea activităților proiectului pe parcursul desfășurării acestuia și au apreciat buna colaborare cu AMR.
Doamna Cristina Burchea, director executiv al ADI TRANSPORT METROPOLITAN SIBIU, Municipiul Sibiu, în calitate de formator al proiectului a susținut prezentări pe temele cuprinse în agenda program a sesiunii de formare. Doamna Burchea a prezentat principiile bunei guvernări, noțiuni legate de componenta de etică, morală și integritate, a subliniat importanța responsabilității, a comunicării și a unui comportament etic într-o administrație modernă și performantă. Au fost dezbatute spețe pe diverse dileme etice pentru a fi identificate solutii optime in vederea creșterii responsabilității funcționarilor implicați în procesul decizional și a gradului de aplicare a prevederilor legale raportat la valorile morale individuale.
Totodată, urmare participării la prima vizită de studiu din Norvegia în perioada 13-17 martie 2022, doamna formator a adus în discuție informații și experiențe prezentate de Primăria Hamar și Asociația Autorităților Locale și Regionale din Norvegia, KS Norway – partener al proiectului. S-a vorbit despre sursele de venituri ale bugetului local, controlul intern, verificarea cheltuirii banilor publici, transparentizarea cheltuirii acestora și proceduri interne privind auditarea.
De asemenea, au fost prezentate incompatibilitățile aleșilor locali și ale funcționarilor publici, precum și cadrul legal care reglementează aceste aspecte.
Reprezentanții celor 2 municipii au participat la discuții interactive și au căutat să identifice soluții practice la situații întâlnite în practică cu care s-au confruntat pe parcursul activității desfășurate în municipiile din care provin.
În cadrul sesiunii de formare cursanții vor elabora un plan de acțiune, pentru fiecare municipiu cuprinzând activități specifice stabilite pe baza nevoilor existente în municipiile participante și care urmează a fi implementate până la sfârșitul proiectului E-TIC. Aceste activități vor avea drept scop diseminarea la nivelul primăriei și al Consiliului Local a cunoștințelor acumulate și îmbunătățirea situației existente în municipiile participante.