În perioada 31 iulie – 3 august 2022, în municipiul Sibiu se desfășoară cea de-a treizeci și cincea sesiune de formare organizată de AMR în cadrul proiectului „Îmbunătățirea accesului și a calității serviciilor pentru cetățeni – o administrație publică transparentă și responsabilă”, finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene.
La sesiunea de formare participă reprezentanți ai municipiilor din județul Sibiu, și anume municipiul Sibiu și municipiul Mediaș. S-au înscris atât aleși locali cât și funcționari publici interesați de tematica vizată de proiect, circumscrisă următoarelor 4 domenii: transparență decizională, etică organizațională, incompatibilități și conflicte de interese.
În prima zi a sesiunii domnul Moraru Adrian, expert pe etică și transparență, membru al echipei de proiect AMR, a prezentat noțiuni de bază în legătură cu conceptele de etică, moralitate și integritate. Cursanții au fost încurajați să participe activ la discuții privind unele dileme etice și au încercat să identifice solutii potrivite pentru a îmbunătăți nivelul de responsabilitate al funcționarilor implicați în procesul decizional și pentru a aplica prevederile legale raportat la valorile morale individuale.
Formatorul sesiunii este Domnul Dobre Nelu, consilier de etică și responsabil Implementare Strategie pentru Integritate 2022-2025 în cadrul Primăriei Municipiului Călărași. Domnul Dobre a prezentat noțiuni, concepte teoretice, metode și instrumente de lucru în domeniu, înscrise în agenda program a evenimentului, informații menite să ofere cursanților oportunitatea de a transforma informațiile acumulate în noi cunoștințe, abilități și competențe prin noțiuni teoretice și exerciții practice sau studii de caz.
Au fost prezentate subiecte legate de principiile bunei guvernări la nivel local, acte normative specifice administrației publice, elemente privind transparența decizională, situații de conflict de interese și incompatibilități. Pe agendă s-a aflat codul de conduită, comportamentul etic, instrumente și metode de prevenire la nivel instituțional în vederea obținerii unei integrități instituționale și individuale.
Reprezentanții celor două municipii au contribuit la buna desfășurare a activităților și au prezentat la rândul lor exemple și bune practici din experiența lor profesională de la nivelul administrației publice locale.
Urmare participării la prima vizită de studiu din Norvegia în perioada 13-17 martie 2022, domnul Dobre a adus în discuție informații și experiențe prezentate de Primăria Hamar și Asociația Autorităților Locale și Regionale din Norvegia, KS Norway – partener al proiectului. Printre temele enumerate au fost și sursele de venituri ale bugetului local, controlul intern, verificarea cheltuirii banilor publici, transparentizarea cheltuirii acestora și procedurile interne privind auditarea.
Cursanții au fost informați asupra materialelor elaborate în cadrul proiectului: Manualul alesului local, Ghidul E-TIC şi Broşura „FII ETIC! ACȚIONEAZĂ ETIC!”. De asemenea, s-au făcut recomandări pentru utilizarea informațiilor, studiilor şi procedurilor postate pe Centrul de Informare E-TIC, gândit și implementat în sprijinul autorităților publice locale (http://centru.e-tic.ro).
În partea finală a sesiunii de formare, cursanții vor elabora câte un plan de acțiune la nivel local, cuprinzând activități specifice care se pot aplica în vederea diseminării cunoștințelor acumulate și a îmbunătățirii situației existente la nivelul municipiilor prezente.