În perioada 19 – 23 septembrie 2022 are loc a doua vizita de studiu din cadrul proiectului „Îmbunătățirea accesului și a calității serviciilor pentru cetățeni – o administrație publică transparentă și responsabilă”, PNP002, dedicată reprezentanților AMR, care se organizeaza în municipiile OSLO și MOSS, Norvegia, cu sprijinul partenerului norvegian KS Norway.
Pe parcursul celor 4 zile ale vizitei de studiu, delegația alcatuită din 13 funcționari publici din cadrul primăriilor municipiilor membre AMR, se va întâlni cu reprezentanți ai Asociației Autoritatilor Locale și Regionale din Norvegia și ai Primăriei Moss.
Prima zi de lucru a început cu o scurtă prezentare a KS NORWAY, o organizație patronală și de interese ce lucrează împreună cu membrii săi pentru a dezvolta un sector municipal independent, eficient și inovator. KS este cea mai mare organizație din Norvegia ce are ca principal scop creșterea gradului de conștientizare politică cu privire la problemele membrilor și este un partener în dezvoltare pentru aceștia. KS are un birou principal în Oslo, birouri regionale în Norvegia și un birou internațional la Bruxelles. Este singura organizatie din Norvegia care poate detine o opinie in ceea ce priveste propunerile Guvernului, lucrul cu Ministerele, partidele politice și reprezentanții acestora din fiecare județ în parte. Astfel, rolul KS este acela de a se asigura că parlamentul norvegian, comitetele și ministerele sale înțeleg condițiile și nevoile administrației publice locale.
De asemenea, este o organizatie patronala ce ofera indrumare si sfaturi municipiilor, primind autoritate completa asupra negocierii contractelor colective ( pentru profesori, asistenti medicali, etc ).
Transparenta si anticoruptia a fost o alta tema pe agenda zilei, abordata de reprezentantul Transparency International care a prezentat participantilor instrumente de masurare a coruptiei la nivel international, sistemul de prevenire a coruptiei la nivel legislativ in Norvegia, precum si importanta contruirii unei culturi organizationale solide care sa respinga coruptia la nivel intern in cadrul institutiilor publice.
Legislatia in Norvegia privind coruptia s-a dezvoltat foarte mult dupa anii 1990, iar rolul Transparency International este de a crea vizibilitate si constientizare a fenomenului.
Principalii factori in Norvegia sunt
• Necunoasterea legilor
• Lipsa eticii
• Lipsa transparentei si acces la informatii redus
• Nepotism
Autoritățile municipale sunt considerate ca având cel mai inalt grad de corupție din țară. Astfel, se încearcă prevenirea acesteia, mai ales la nivelul conducerii.
O alta masură importantă în diminuarea fenomenului, este aceea de a proteja persoanele care dezvăluie actele de corupție și de a încuraja cât mai mulți cetățeni de a avea curaj să dezvăluie diferite acțiuni ce nu se încadrează în normele morale și legale norvegiene.
Urmatoarea prezentare a fost legată de dilemele etice la nivelul administrației publice locale. Reprezentanța KS Norway a subliniat importanța eticii în administrația publică și exercițiul permanent pe care trebuie să îl facem atunci când avem dileme: Este legal? Este moral? Cum îmi este afectată reputația ? Este corectă alegerea facută?
Prezentarea s-a incheiat cu exerciț,ii practice iar participanții au avut ocazia de a dezbate eventualele dileme și de a le analiza.
Digitalizarea în Norvegia a fost ultima temă pe agenda zilei de studiu. Are ca principal scop îmbunătățirea calității serviciilor publice, astfel, începand cu anul 2019 digitalizarea în primării, a capătat amploare, având la bază o strategie de digitalizare comună împreuna cu statul, ce are ca obiectiv simplificarea vieții cetățenilor și a unei administrații integrate. Pandemia a avut un rol benefic pentru Norvegia, accesul la servicii facându-se din ce in ce mai mult on-line.
Fiecare municipiu în parte are o strategie de digitalizare diferită, dorindu-se realizarea unui sistem cît mai simplu care să înglobeze toate serviciile: sănătate, educație, construcții, etc. Ca și risc al implementarii digitalizării o constituite atacurile de date si pierderea lor.