Începând de astăzi, 20 septembrie 2022, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, alături de Asociația H.appyCities, demarează o serie de întâlniri dedicate urmăririi progresului digitalizării României.
Aceste întâlniri vor avea loc lunar și își propun drept rezultat creșterea României în clasamentul european al digitalizării măsurat prin Digital Economy and Society Index (DESI) al Comisiei Europene.
La aceste întâlniri iau parte reprezentanți ai administrației publice, ai mediului de afaceri, ai celui academic și ai societății civile, identificând posibile soluții pentru creșterea gradului de digitalizare. Implementarea acțiunilor agreate va fi urmărită timp de un an de același mecanism cooperativ, iar trimestrial va fi raportat progresul.
=================
România ocupă ultimul loc la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește performanța digitală măsurată prin Digital Economy and Society Index (DESI). România se află cu mult sub potențialul său în ceea ce privește performanța digitală și din acest considerent, Programul de Guvernare 2021-2024 așează ca priorități digitalizarea, debirocratizarea, simplificarea interacțiunii dintre cetățeni, mediul de afaceri și administrația publică.
=================
Domnul Sebastian Burduja, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a transmis perspectiva asupra subiectului și angajamentul de implicare în acest demers, iar evenimentul a fost moderat de domnul Radu Puchiu, CEO H.appyCities.
=================
Din partea AMR au participat:
– Ana-Maria Zaharescu, Consilier Juridic;
– Georgiana Mihăilă, Expert Administrație Publică.