Astăzi, 06 aprilie 2023, la sediul AMR au avut loc două întâlniri de lucru a primarilor de municipii membre ale AMR, cu dl. Ioan Marcel BOLOŞ, Ministrul investițiilor și proiectelor europene, cu dl. Mădălin Cristian VASILCOIU, Secretar de Stat, Ministerul muncii și solidarității sociale și dna. Elena ISPAS, Director, Ministerul muncii și solidarității sociale.
===============
*Agenda întâlnirilor a cuprins:*
*Ministerul investițiilor și proiectelor europene:*
1. Prelungirea perioadei de implementare a proiectelor finanțate în cadrul POR 2014–2020 și POIM 2014-2020 care au termen de finalizare la 31.12.2023 și care nu pot fi finalizate, din motive neimputabile beneficiarului.
2. Probleme/Dificultăți întâmpinate de municipii în cadrul proiectelor implementate în perioada de programare 2014-2020.
3. Stadiul emiterii ordinelor comune stabilite prin OUG. nr. 122/2022.
4. Modificarea mecanismului de plată a cererilor de transfer din cadrul PNRR, respectiv introducerea posibilității decontării/rambursării cheltuielilor efectuate după semnarea contractului de finanțare
5. Majorarea plafonului maxim al valorii estimate, prevăzut de Ordonanța de urgență nr. 88/2020
6. Modificarea cadrului legal prin completarea legislației cu eliberarea Certificatul privind nedeductibilitatea TVA pentru proiectele finanțate prin PNRR.
* În cadrul întâlnirii, dl. ministru Boloș și-a exprimat disponibilitatea pentru identificarea de soluții pentru problemele pe care le întâmpină autoritățile publice locale în implementarea proiectelor de investiții finanțate din fondurile europene, iar referitor la proiectele finanțate în exercițiul financiar 2014 -2020 care nu pot fi finalizate până la 31.12.2023, a menționat că urmează a fi lansată în consultare publică o ordonanță de urgență care să reglementeze cadrul legal cu privire la perioada de implementare*
*Ministerul muncii și solidarității sociale:*
1. Reforma salarizării în sistemul bugetar.
2. Implementarea noului cadru juridic privind remunerarea funcționarilor publici.
3. Proiectul de Lege privind salarizarea unitară – măsură prevăzută în PNRR.
*AMR a solicitat:*
*1. Un sistem de salarizare intermediar între sistemul actual și introducerea unor grile salariale:*
· Ierarhia funcțiilor stabilită prin lege, la fel ca și acum
· Grila de salarizare stabilită prin lege, să aibă la bază intervale de coeficienți, în care coeficientul maxim este cel puțin egal cu cel pentru funcții similare din prefecturi/instituții teritoriale
· Să fie permisă stabilirea coeficientului de salarizare pentru fiecare funcție, prin hotărâre CL/CJ, în cadrul intervalului stabilit prin lege.
Ex: Funcția x – Salarizare: coef. minim 1 – maxim 3; Consiliul local poate stabili orice nivel de salarizare în intervalul dat, cu păstrarea ierarhiei funcțiilor.
*2. În raport cu alte instituții/autorități:*
· Ierarhizarea indemnizației primarilor de municipiu reședință de județ la nivelul altor demnitari aleși sau numiți (președinți de CJ, prefecți) și peste nivelul unui secretar de stat;
· Ierarhizarea salariilor din administrația publică prin raportare la salariile din administrația centrală și teritorială. Pentru municipiile reședință/CJ se vor propune cel puțin indemnizațiile pentru administrația teritorială și/sau prefecturi, pentru a combate migrația de personal.
*3. Salarizare unitară pentru instituțiile publice locale din domeniul asistență socială, cultură și administrație publică locală.*
===============
*Au participat:*
1. Emil BOC, Președinte AMR, Primarul municipiului Cluj-Napoca
2. Constantin TOMA, Președinte executive AMR, Primarul municipiului Buzău
3. Florin Alin BIRTA, Vicepreședinte AMR, Primarul municipiului Oradea
4. Florin Tiberiu IACOB-RIDZI, Vicepreședinte AMR, Primarul municipiului Petroșani
5. Dan BOBOUȚANU, Primarul municipiului Hunedoara
6. Mircia GUTĂU, Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea
7. Alin Ioan MOLDOVEANU, Primarul municipiului Câmpina
8. Ștefan ILIE, Primarul municipiului Tulcea
9. Allen COLIBAN, Primarul municipiului Brașov
10. Ioan Iulian SÎRBU, Primarul municipiului Sighișoara
11. Constantin MITACHE, Director General AMR.