Marţi, 8 august 2023, Emil Boc a semnat contractul de proiectare și execuție privind realizarea tronsonului I al centurii metropolitane a municipiului – tronsonul între Cluj și Florești – în valoare de 22,4 milioane euro cu TVA.
Tronsonul are ca menire principală asigurarea conectivității pentru Spitalul Regional de Urgență prin extiderea la 6 benzi de circulație a zonei DN1 Cluj-Florești până la Spitalul Regional de Urgență. Câte o bandă pe sens va fi dedicată transportului în comun, salvărilor, poliției, pompierilor.
De asemenea, se vor amenaja piste de biciclete pentru încurajarea utilizării mijloacelor de comun alternative la mașină – fiind create astfel culoare de mobilitate alternativă, parte integrantă a viziunii pe termen lung pentru Cluj-Napoca și zona metropolitană.
Totodată, va fi amenajat pasaj pietonal subteran în zona hipermarketului Metro, iar pentru facilitarea accesului la Spitalul Regional de Urgență se va realiza un pasaj rutier suprateran.
Pe întregul tronson modernizat este prevăzut sistem de iluminat cu telegestiune și sistem de canalizare pluvială.
,,Odată încheiat contractul se va constitui garanția de bună execuție și se dă ordinul de începere a lucrărilor. Durată de execuție este de 20 luni, din care 6 luni proiectare și 14 luni execuție. Proiectul privind „Drum TransRegio Feleac TR 35- Etapa I Centura Metropolitană TR 35 și Drumuri de Legătură – Faza I – Centura Metropolitană TR 35 şi Drumuri de legătură Tronson 1 – Drum B4.1- Modernizare DN1 de la km la 481+500 km 483+655” va fi realizat de câștigătorul licitației, Asocierea S.C. VIAROM CONSTRUCT S.R.L. – S.C. ELECTROGRUP S.A. Tronsonul II al centurii metropolitane, în valoare de 838 milioane euro, are ca termen de depunere a ofertelor 25 septembrie 2023.” a declarat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.