Emil Boc a participat alături de copii, profesori și părinți la ceremoniile de deschidere a anului școlar 2023-2024 la trei școli din cartierele clujene – Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” (Mănăștur), Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” (Iris), Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” (Mărăști).
Cu această ocazie edilul a subliniat importanța procesului educațional dar și investițiile realizate de municipalitate pentru a oferi condiții mai bune de studiu pentru elevii clujeni:
,,Dacă vrem să avem un salariu mai bun în viață, prin educație reușim. Dacă vrem să ieșim din sărăcie, prin educație reușim. Dacă vrem să avem pace în familie, să avem în societate colaborare, să nu avem intoleranță, manifestări extremiste, rasism, violență, să nu avem droguri, găști de cartier – acestea se fac prin educație. Educația este cel mai bun antidot la toate aceste lucruri.
Împreună, aici la Cluj, am înțeles că educația este pe primul loc. De aceea, în ultimii zece ani, am investit în fiecare an în educație cel puţin 20% din taxele și impozitele încasate și am creat spaţii suplimentare pentru peste 2.500 de elevi.
Au fost construite 142 de noi săli de clasă și laboratoare, 4 săli noi de sport, 8 corpuri noi de clădire. De asemenea, 7 corpuri au fost supraetajate, 5 corpuri au fost modernizate și alte 4 săli de sport au fost extinse și modernizate. Doar anul acesta s-au dat în folosinţă investiţii în valoare de peste 17 milioane de euro. La fiecare școală modernizată, unde a fost posibil, am plantat copaci pentru a extinde spaţiul verde.
Continuăm programele și politicile publice educaționale legate de burse școlare – toţi elevii care îndeplinesc condiţiile primesc bursă; transport gratuit pentru elevi; premierea elevilor cu rezultate deosebite; programele de suport pentru copiii proveniţi din familii defavorizate; programele pentru copiii cu dizabilităţi – astfel încât Clujul să rămână în continuare un etalon al educației în România.
Pentru siguranța elevilor, avem un sistem cu buton de panică gestionat în colaborare cu Poliția municipiului și cu Poliția Locală. De asemenea, continuăm implementarea proiectelor de dezvoltare durabilă bazate pe principiul „niciun cartier fără creșă, grădiniță și școală”.
Ne mândrim cu școlile, cu elevii și profesorii noștri. În numele comunității clujene le transmit încă o dată Felicitări tuturor pentru reușitele de până acum și mult succes în noul an școlar 2023-2024!”.