În perioada 27-29 noiembrie 2023, la Predeal, au avut loc 2 întâlniri regionale în cadrul proiectului ,,Consolidarea cooperării dintre Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și structurile asociative ale autorităților administrației publice locale”.
Proiectul este finanțat din cadrul Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020 și este implementat de AMR în parteneriat cu MDLPA, UNCJR, AOR și ACoR cu obiectivul specific dezvoltarea și introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri, în concordanță cu Strategia pentru Consolidarea Administrației Publice (SCAP).
La cele 2 întâlniri au participat peste 60 de reprezentanți ai direcțiilor din cadrul primăriilor de municipii (fonduri europene, achiziții, investiții, audit, economic, relații publice și comunicare, asistență socială, administrarea domeniul public).
Pe parcursul implementării proiectului s-au derulat activităţi prin care membrii AMR au fost consultaţi în vederea elaborării instrumentului IT&C şi a modului în care acesta va funcţiona, având ca obiectiv optimizarea procesului de consultare/decizional.
În cadrul întâlnirilor reprezentanţii Quest IT Services SRL, dezvoltatorul sistemului au prezentat și au testat platforma de comunicare IT&C care urmează să fie implementată la nivelul MDLPA şi AMR şi utilizarea acesteia în procesul de consultare al autorităţilor publice locale.