Întâlnire cu reprezentanții HORECA pentru programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019

Primarul Municipiului Sibiu – doamna Astrid Fodor, președinta Consiliului Județean Sibiu – doamna Daniela Cîmpean și directorul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură – domnul Eugen Iordănescu au condus această întâlnire în numele Consorțiului.

Reprezentanților HORECA le-a fost prezentat mai întâi programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019, cu scopul și obiectivele sale. Apoi, în cadrul întâlnirii s-au discutat și primele proiecte în jurul cărora rețeaua HORECA să se cristalizeze pentru programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană. Unul dintre acestea este lansarea meniului numit “Cartea Gusturilor”, dedicat Programului SRGE 2019. Acesta va conține 5-10 feluri de mâncare pentru prepararea cărora se vor utiliza ingrediente locale. Felurile de mâncare vor fi însoțite în Cartea Gusturilor și de o poveste interesantă despre preparatul respectiv, fie că este vorba de o legătură în istoria zonei sau de ingrediente locale deosebite.

Un alt proiect pregătit de Consorțiu este lansarea unei aplicații dedicate programului. Aceasta va conține toate restaurantele din rețeaua SRGE, meniurile dedicate Programului și va oferi posibilitatea rezervărilor online a locurilor în restaurantele înscrise în rețea.

În 2019 se va lansa și o monedă locală, ca o metodă alternativă și inedită de plată în cadrul rețelei SRGE. Consorțiul va demara un concurs de idei pentru denumirea acestei monede locale.

Întâlnirea s-a încheiat cu dezbateri foarte constructive. Participanții au pus întrebări și au propus proiecte care să îmbogățească Programul, exprimându-și dorința de a se înscrie în rețea.