Skip to content

Întâlnire AMR – MFE

Principalele teme ale întâlnirii au fost:

–        Mecanismul de alocare al fondurilor pentru municipii;

–        Posibilități de finanțare în perioada 2021 – 2027 pentru municipii, altele decât cele previzionate prin Programele Operaționale Regionale.

  1. Referitor la mecanismul de alocare al fondurilor pentru municipii pentru 2021 – 2027 s-a agreat abordarea unui sistem integrat cu intervenții pentru toate tipurile/categoriile de unități administrativ teritoriale din mediul urban din România, plecând de la premisa că fiecare unitate administrativ- teritorială de tip urban să fie inclusă și să beneficieze de intervenții și resurse financiare.

Astfel, fondurile pentru perioada 2021 – 2027 destinate mediului urban vor fi repartizate, pe regiuni și în interiorul regiunii în funcție de populație pe categorii de unități administrativ teritoriale (municipii reședință de județ, municipii, orașe).

Prevederile menționate mai sus vor fi incluse într-un act normativ ce urmează a fi adoptat de Guvernul României.

  • Fiecare municipiu va avea acces timp de 3 ani la sumele alocate predefinit. Dacă nu reușește să acopere cu contracte cel puțin 70% din alocare în cei 3 ani, sumele aferente din alocarea predefinită, împreună cu alte economii se constituie ca un fond comun disponibil tuturor municipiilor reședință de județ, respectiv tuturor altor municipii din regiunea respectivă.

De asemenea, dl. Marcel Boloș a subliniat posibilitatea de a include în Programele Operaționale Regionale indicatori specifici de program, aceștia urmând a fi aprobați în Comitetele de Dezvoltare Regionale.

  1. Referitor la alte posibilități de finanțare pentru autoritățile publice locale, în cadrul întâlnirii, dl. Marcel Boloș a menționat că sunt în negociere și alte axe de finanțare dedicate autorităților publice locale, fiind estimate următoarele sume:
  • ≈ 400 mil. euro din Programul Operațional Regional alocate unei axe prioritare pentru proiecte de mobilitate urbană (proiecte pentru decongestionarea traficului)
  • ≈ 2 mld. euro din Planul Naţional de Recuperare şi Rezilienţă, noul instrument financiar al UE, pentru proiecte de regenerare urbană, eficiență energetică, platforme industriale.
  • ≈ 1 mld. euro pentru proiecte din domeniul educației.
  • ≈ 400 mil euro din Programul Operațional Dezvoltare Durabilă pentru proiecte de regenerare urbană (parcuri industriale, grădini urbane).

Condiționalități de eligibilitate:

  • Toate ideile de proiecte să se regăsească în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană, respectiv în Planul de mobilitate urbană.
  • Obligativitatea de a avea contracte de execuție lucrări/achiziții până la data de 31.12.2022 pentru a putea obține finanțare din cadrul Planul Naţional de Recuperare şi Rezilienţă

Alte probleme abordate

Primarii de municipii au adus în discuție și alte probleme cu care se confruntă la nivel local, respectiv:

  • Includerea posibilității accesării de fonduri de către autoritățile publice locale pentru proiecte de mediu;
  • Finanțarea proiectelor de construcție/reabilitare/modernizare a spitalelor municipale și a instituțiilor de cultură.
  • Asigurarea interpretării unitare a legislației la nivelul tuturor UAT-urilor în ceea ce privește modul de calcul al suprafeței construite , prin raportare la diversele tipuri de construcții/mobilier urban, pentru asigurarea procentului maxim de 10% suprafață construită din suprafața spațiului verde.

AMR a fost reprezentantă de: dl. Robert Negoiță, președintele AMR, primarul sectorului 3, dl. Ilie Bolojan, președintele executiv AMR, primarul municipiului Oradea, dl. Ion Lungu, prim-vicepreședinte AMR primarul municipiului Suceava, dl. Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, dl. Arpad Antal, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, dl. Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați, dl. Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu, dl. Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara, dl. Constantin Mitache, director general al AMR.