Municipiile Bucureşti, Cluj-Napoca şi Suceava – misiunea UE ”100 de oraşe inteligente şi neutre climatic”

Comisia Europeană a desemnat joi cele 100 de oraşe din UE care vor participa la misiunea UE pentru 100 de oraşe inteligente şi neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2030, aşa-numita misiune „Oraşe”, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Cele 100 de oraşe se află în toate cele 27 de state membre, iar alte 12 oraşe se află în ţări asociate sau cu potenţial de a fi asociate la programul Orizont Europa, programul UE pentru cercetare şi inovare (2021 – 2027). Din țara noastră, ai fost selectate să participe la această misiune orașele Bucureşti, Cluj-Napoca şi Suceava.

Misiunea „Oraşe” va primi finanţare în valoare de 360 milioane de euro în cadrul programului Orizont Europa pentru perioada 2022-2023, pentru a demara căile de inovare către neutralitatea climatică până în 2030. Acţiunile de cercetare şi inovare vor aborda mobilitatea curată, eficienţa energetică şi planificarea urbană ecologică şi vor oferi posibilitatea de a elabora iniţiative comune şi de a intensifica colaborările în sinergie cu alte programe ale UE.

Beneficiile pentru oraşe includ consiliere şi asistenţă personalizate din partea unei platforme dedicate misiunii şi gestionată de NetZeroCities, finanţare suplimentară şi oportunităţi de finanţare, precum şi posibilitatea de a se alătura unor acţiuni de inovare şi unor proiecte-pilot de mare anvergură. Misiunea oferă, în plus, oportunităţi de colaborare, de schimb de cele mai bune practici între oraşe şi de sprijin pentru implicarea cetăţenilor în misiune.

Comisia va invita cele 100 de oraşe selectate să elaboreze contracte pentru oraşe în domeniul climei, care vor include un plan general vizând neutralitatea climatică în toate sectoarele, cum ar fi energia, clădirile, gestionarea deşeurilor şi transporturile, împreună cu planurile aferente de investiţii. Acest proces va implica cetăţenii, organizaţiile de cercetare şi sectorul privat. Angajamentele clare şi vizibile asumate de oraşe în cadrul contractelor pentru oraşe în domeniul climei le vor permite să colaboreze cu UE, cu autorităţile naţionale şi regionale şi, cel mai important, cu propriii cetăţeni, pentru a îndeplini acest obiectiv ambiţios.