Skip to content

Reuniunea primarilor municipiilor din Regiunea Nord-Vest

La evenimentul găzduit de Primăria Municipiului Cluj Napoca au participat:

  1. Președinte AMR- Robert Sorin Negoiță,Primarul Sectorului 3 – București
  2. Primarul Municipiului Oradea – Ilie Gavril Bolojan
  3. Primarul Municipiului Beius – Petru Mlendea
  4. Primarul Municipiului Salonta – Laszlo Torok
  5. Primarul Municipiului Bistrita – Ovidiu Teodor Cretu
  6. Primarul Municipiului Cluj Napoca – Emil Boc
  7. Primarul Municipiului Câmpia Turzii – Dorin Lojigan
  8. Primarul Municipiului Dej – Costan Morar
  9. Primarul Municipiului Gherla – Ioan Neselean
  10. Primarul Municipiului Turda – Cristian Matei
  11. Primarul Municipiului Carei – Eugen Covacs
  12. Primarul Municipiului Zalau – Ionel Ciunt
  13. Director General AMR – Constantin Mitache
  14. Director Dezvoltare Municipala AMR – Aurel Simionescu

Presedintele Asociatiei Municipiilor din Romania, Robert Sorin Negoiţă a făcut cunoscute priorităţile AMR:

„Dorim reglementarea salariilor. Specialiştii din administraţia locală migrează spre administraţia centrală. Salariile din administraţia publică locală sunt mai mici de 2 – 3 ori. Vrem o echilibrare a situaţiei, vrem echitate. Nicăieri în lume, am făcut un studiu pe această temă, nu există asemenea discrepanţe. Ne-am asumat lupta împotriva corupţiei. Când ai salarii mici, lupta aceasta devine ineficientă”. 

Asociaţia Municipiilor din România (AMR) cere Guvernului echilibrarea salariilor din administraţia publică, în sensul asigurării unei echităţi între nivelul veniturilor angajaţilor din primăriile din ţară cu cel al funcţionarilor din instituţiile de la nivel central.

AMR a realizat o analiză comparativă cu situaţia din alte ţări, care a arătat că nu există această diferenţă de salarizare între administraţii.

“O altă chestiune pe care nu am spus-o explicit, dar este o realitate – suntem la jumătate cu nivelul salarial şi faţă de zona privată. Şi în privat sunt jurişti şi economişti plătiţi, în multe situaţii dublu faţă de administraţia publică locală. Evident că am făcut demersuri către Guvern şi am cerut sprijinul”, a adăugat preşedintele AMR.

Prezent de asemenea la Cluj, preşedintele executiv al AMR, primarul municipiului Oradea, Ilie Gavril Bolojan a informat: „Vom avea întâlniri periodice, ca să discutam problemele noastre. Pe lângă cele specifice, avem probleme commune. Căzând de acord cu 3 – 4 teme, putem să le transformăm în propuneri legislative şi să mergem cu ele la parlamentari sau la govern.”  

Primarul Clujului, Emil Boc, a spus, la rândul său, că AMR oferă sprijin şi consultanţă primarilor de municipii în diferite probleme cu care se confruntă.

În urma acestei întâlniri s-a decis  înființarea structurii regionale AMR pentru Regiunea Nord-Vest. Emil Boc, primarul Municipiului Cluj-Napoca a fost ales preşedinte al sucursalei, iar Ovidiu Creţu, primarul Municipiului Bistriţa va ocupa funcţia de vicepreşedinte.