Skip to content

Intalnire oficiala intre Gabriela Firea si Vicepremierul Republicii Moldova, Iurie Leanca, la Bucuresti

Avand in vedere discutiile purtate la inceputul acestei luni la Chisinau in cadrul carora s-au stabilit obiectivele de investitii prioritare pentru capitala Moldovei pe care le poate sprijini Bucurestiul, in perioada imediat urmatoare o delegatie formata din specialisti ai Municipalitatii in domeniul infrastructurii si urbanismului, se va deplasa in capitala Republicii Moldova, pentru o evaluare exacta a costurilor necesare implementarii acestor proiecte. Concret, este vorba despre reabilitarea unei maternitati si a doua licee: liceul Mihai Eminescu si liceul Gheorghe Asachi care trebuie, de asemenea, consolidat si reabilitat. Gabriela Firea va propune, de asemenea, primarilor de sector sa contribuie la reabilitarea unor unitati de invatamant din Chisinau, astfel incat colaborarea dintre orasele noastre sa devina concreta cat mai curand, unul dintre domeniile prioritare fiind cel al educatiei.

La randul sau, vicepremierul Republicii Moldova a multumit pentru sprijinul oferit, si a afirmat ca doreste sa aduca la Muzeul Satului din Bucuresti o casa basarbeana, care sa fie expusa publicului, in acest sens, solicitand Municipalitatii bucurestene sa faca demersurile necesare pentru alocarea unei suprafete de teren in acest sens, avand in vedere ca in acest moment nu exista spatiu pentru expunere in cadrul muzeului.

Vicepremierul Republicii Moldova, Iurie Leanca a mai adaugat: „Un alt punct de discutie il constituie facilitarea accesului cetatenilor moldoveni la piata fortelor de munca, in prezent procedurile de angajare fiind destul de greoaie. Va rugam sa faceti lobby pentru acord bilateral intre Romania si Republica Moldova, astfel incat moldovenii sa se poata angaja mai usor in companiile romanesti”.

Gabriela Firea a dat asigurari ca va avea discutii cu factorii decidenti din Guvern astfel incat proiectele Chisinaului sa beneficieze de sprijin atat la nivel central, cat si la nivel local.