Skip to content

Oradea – parcare multietajată

Sunt prevăzute 336 de locuri de parcare, din care 324 locuri auto, 6 locuri pentru persoanele cu dizabilități și alte 6 pentru motociclete. Suprafața construită a viitoarei parcări are o arie de 2.712 mp, în timp ce suprafața utilă totală ajunge la 7.733,75 mp.

„Scopul principal al acestui proiect este îmbunătățirea condițiilor de parcare a autoturismelor din zona centrală a Oradiei și constituie parte din programul privind construirea de parcări supraterane și subterane în zona instituțiilor publice din zona centrală a orașului”, precizează Liviu Andrica, directorul Administrației Domeniului Public Oradea, instituție care finanțează construcția parcării.

Valoarea estimată a investiției este de 14,2 milioane lei, fără TVA, termenul de execuție fiind de 18 luni din momentul începerii lucrărilor.

După finalizarea lucrărilor de contrucție a parcării supraterane, pentru a nu scădea numărul terenurilor de sport din Oradea, administrația locală va trece la modernizarea a 5 terenuri de tenis în spatele parcării.