Skip to content

Municipiul Brașov lansează o platformă destinată activităților de gospodărire din oraș

Locuitorii municipiului Brașov vor putea afla care sunt activităţile zilnice de gospodărire ale oraşului şi vor putea face sesizări cu privire la neregulile din activitatea operatorilor de servicii utilizând site-ul ABC.brasovcity.ro, lansat de Primăria Braşov.

Cetățenii vor putea fi la curent cu aspectele administrative legate de buna funcționare a orașului, precum:

  • Asfaltare;
  • Iluminat;
  • Curăţenie;
  • Activitatea de reparaţii a străzilor şi trotuarelor;
  • Salubrizare;
  • Amenajarea şi întreţinerea zonelor verzi;
  • Modul de deszăpezire (valabil doar în perioada iernii).

Printr-un simplu click pe hartă, cetăţenii municipiului pot afla tipul de lucrări, perioada de derulare şi chiar fotografii din timpul executării acestora, a menţionat sursa citată.

De asemenea, acest site reprezintă şi un instrument facil pentru inspectorii primăriei, care pot monitoriza modul în care operatorii de servicii îşi îndeplinesc obligaţiile.

Nu în ultimul rând, cetăţenii, în cazul în care constată nereguli în îndeplinirea eficientă a activităţii de administrare a oraşului, pot sesiza municipalitatea prin intermediul secţiunii de sesizări.