În perioada 2 – 5 martie, 18 aleși locali, aflați la primul mandat, din municipiile Buzău, Brăila, Brad, Calafat, Câmpina, Deva, Mediaș, Moinești, Sebeș, Târgu Jiu participa la o sesiune de instruire organizată de Asociația Municipiilor din România, pe baza modelului de bună practică al Asociației Norvegiane a Autorităților Locale și Regionale (KS), care a dezvoltat un program de formare dedicat aleșilor locali.
Sesiunea de instruire este sustinuta de Gheorghe Falca, europarlamentar roman, fost primar al municipiului Arad in perioada 2004 – 2019 si are ca scop creșterea nivelului de cunoaștere al noilor aleși locali cu privire la organizarea și funcționarea administrației publice locale.
În cadrul sesiunii de instruire participanții au primit informații cu privire la:
• mandatul alesului local, la organizarea administrației publice locale, la finanțarea și furnizarea serviciilor publice locale;
• actele normative în vigoare în domeniile principale de activitate;
• noțiuni, procese și structuri instituționale în administrația publică locală;
• recomandări cu privire la conduita pe care aleșii locali trebuie să o adopte în activitate;
• recomandări cu privire la natura și forma politicilor publice de interes local, ce ar putea fi promovate de aleșii locali;
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Îmbunătățirea accesului și calității serviciilor pentru cetățeni – o administrație publică transparentă și responsabilă”, finanțat prin Granturile Norvegiene, în cadrul Programului Dezvoltare locală, implementat de Asociația Comunelor din România în parteneriat cu Asociația Municipiilor din România și Asociația Norvegiană a Autorităților Locale și Regionale.