Dialog instituțional privind modernizarea cadrului legislativ și organizatoric în domeniul electoral

Astăzi, 23 septembrie 2026, AMR a participat la întâlnirea de lucru organizată de Autoritatea Electorală Permanentă, dedicată analizării principalelor direcții de modernizare a cadrului legislativ și organizatoric în domeniul electoral.

Întâlnirea a reunit reprezentanți ai AEP și ai structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale, în cadrul unui dialog privind îmbunătățirea și eficientizarea proceselor electorale.

În cadrul discuțiilor au fost prezentate principalele demersuri aflate în pregătire la nivelul AEP, vizând actualizarea legislației electorale, elaborarea unui Cod electoral și corelarea actelor normative aplicabile în domeniu. Totodată, au fost abordate aspecte referitoare la organizarea diferitelor tipuri de scrutin, necesitatea simplificării și clarificării cadrului legislativ.

O componentă importantă a discuțiilor a vizat rolul pe care trebuie sa-l aiba AEP in cadrul proceselor electorale si in inregistrarea partidelor politice. De asemenea, au avut loc discutii referitoare la modernizarea logisticii electorale și digitalizarea proceselor, inclusiv identificarea unor soluții pentru standardizarea materialelor și echipamentelor utilizate în cadrul alegerilor și dezvoltarea sistemelor informatice aferente.

În cadrul întâlnirii a fost subliniată importanța cooperării instituționale astfel încât modificările legislative să contribuie la creșterea predictibilității și eficienței procesului electoral.

Distribuie:

Alte articole